În urmă cu 20 de ani, o mică parte din populaţia României ieşea în stradă pentru a cere schimbarea, tradusă - după câteva convulsii peste care persistă misterul - în democraţie şi pluripartidism.

Ce-am făcut cu partidele e o altă discuţie, din care n-ar trebui să lipsească observaţia făcută odinioară de Mircea Dinescu, revoluţionarul din 1989 ajuns „poet caraghios” în 2009: după ce am compromis comunismul, compromitem şi capitalismul.

Mi-am amintit de zorii multipartidismului de după decembrie 1989 auzind ieri că vârstnicul liberal Radu Câmpeanu sare în barca fostului său adversar Ion Iliescu.

E un arc peste timp care se sprijină pe noul social-liberalism, o incompatibilitate în termeni doctrinari foarte la modă în aceste zile la toate moguliziunile.

„Să mergem spre Mircea Geoană, dacă Mircea Geoană a ieşit al doilea, trebuie sprijinit Mircea Geoană”, a spus liberalul de Dorobanţi, argumentându-şi opţiunea în felul următor: „Când faci politică trebuie să ai în faţă mai ales interesul naţional, care este înaintea intereselor mici de partid”.

Dacă lipiţi de această depoziţie refrenul de ieri al lui Ion Iliescu, „Să terminăm cu prezenţa lui Băsescu pe scena politică”, veţi avea dimensiunile armonioase ale Afroditei social-liberale, apărută din valurile recentei „Alianţe Grivco”.

Iată cum se topesc rivalităţile istorice şi poziţionările ideologice antagonice! Mai lipseşte doar ca preşedintele fondator al PNL să facă o reverenţă, precum Crin Antonescu, faţă de „cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Ion Iliescu”. Şi să îi fie recunoscător celui cu care s-a luptat pe 20 mai, pe când era în vogă scandarea „Raţiu şi Câmpeanu/Să treacă Oceanu’”.

Dată fiind unanimitatea cu care conducerea liberală a decis sprijinirea celui pe care, nu mai departe de săptămâna trecută, însuşi preşedint