Candidatul PSD la Preşedinţie, Mircea Geoană, s-a întâlnit la sediul central al partidului cu liderii a cinci mari confederaţii sindicale şi a afirmat că le-a cerut acestora susţinerea pentru turul II şi s-a angajat să sprijine dialogului social, conform programul său referitor la mediul social.
1 /.
Mircea Geoană a afirmat că este absolut necesar dialogul social, cu toţi partenerii sociali.
"Dialogul a fost paralizat şi este necesară, pentru scoaterea României din criză, reluarea acestuia. Le-am prezentat liderilor de sindicat programul meu, în ceea ce priveşte mediul social şi am propus reluarea discuţiilor pe legea educaţiei naţionale", a afirmat Geoană.
Dumitru Costin susţine impozitul progresiv
Dumitru Costin, liderul BNS a afirmat că discutat cu Mircea Geoană despre o "listă a priorităţilor sociale" dar şi faptul că susţine impozitul progresiv. "Este necesară o curaţare a societăţii şi am afirmat că susţinem impozitul progresiv, dar în contextul unui tratament fiscal echitabil, în condiţiile în care impozitarea salariilor este mai mare decât cea rezultată din alte activităţi, ceea ce nu este normal", a afirmat Dumitru Costin.
Acesta a mai spus că nu este necesr să îi îndemne pe sindicalişti să voteze în favoarea lui Mircea Geoană, pentru că salariaţii îşi pot da seama singuri. "Oamenii au înţeles care sunt angajamentle lui Mircea Geoană şi pot vota în acord cu ce le spune conştiinţa", a declarat Costin la finalul discuţiilor.
Înaintea întâlnirii, Dumitru Costin a declarat că BNS a luat, în urmă cu doi ani, decizia de a nu se mai implica în niciun fel de demersuri de natură politică, ocupându-se exclusiv de problemele sindicale. El a adăugat că participă la întâlnirea cu Geoană întrucât o consideră extrem de oportună şi şi-a exprimat speranţa ca în urma acestui dialog fiecare parte