Parlamentul European a aprobat în cursul zilei de ieri noua legislaţie care vizează drepturile utilizatorilor de Internet în caz de restricţionare a accesului. Acordul deblochează un pachet de reforme privind drepturile consumatorilor şi impune o serie de reguli pentru companiile din sector. „Restricţionarea accesului la Internet nu se va putea face decât în urma unei proceduri prealabile, juste şi imparţiale, ce garantează respectul prezumpţiei de nevinovăţie”, se a
Parlamentul European a aprobat în cursul zilei de ieri noua legislaţie care vizează drepturile utilizatorilor de Internet în caz de restricţionare a accesului. Acordul deblochează un pachet de reforme privind drepturile consumatorilor şi impune o serie de reguli pentru companiile din sector.
„Restricţionarea accesului la Internet nu se va putea face decât în urma unei proceduri prealabile, juste şi imparţiale, ce garantează respectul prezumpţiei de nevinovăţie”, se arată în noul pachet legislativ. Printre altele, noua reglementare stabileşte obligaţia de a obţine consimţământul utilizatorilor înainte de instalarea cookies-urilor pe calculatoare.
Marii operatori vor trebui să facă o separaţie între reţelele lor de comunicaţii şi departamentele prin care prestează servicii comerciale. Aceştia vor fi obligaţi să furnizeze un „serviciu universal”, adică un minimum de servicii de calitate, accesibile pentru toţi utilizatorii, care să aibă şi un preţ „rezonabil”. Clienţii trebuie informaţi în mod clar cu privire la eventualele restricţii de acces.
SURSA: L'Expansion
DETALII:
Citeşte şi „Pachetul Telecom”, imposibil de implementat în forma sa actuală.
Citeşte şi DOSAR CAPITAL.RO: „Industriile interesate” fac legea Internetului în UE.
Citeşte şi DOSAR CAPITAL.RO: „Americanii pot şterge când vor ei o ţară de pe harta Internetului”.