Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Naveta Atlantis s-a desprins de Staţia Spaţială Internaţională

Publicat in Adevarul, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

La căpătul unei misiuni reuşite, naveta Atlantis s-a desprins miercuri dimineaţă de Staţia Spaţială Internaţională (ISS), la înălţimea de 355 km, pe orbită, deasupra Pacificului, la nord-est de Noua Guinee, începând manevrele pentru intrarea pe traiectoria care o va aduce înapoi pe Terra, anunţă AP.

Astronauţii au îndeplinit cu succes misiuni de întreţinere a staţiei orbitale, revizii tehnice şi au aprovizionat staţia cu alimente şi materiale pentru experimente ştiinţifice, în ultima săptămână, potrivit AP, care informează că Atlantis urmează să aterizeze vineri, în Florida.

Echipajul lui Atlantis trebuie să se asigure încă o dată, înainte de a începe drumul spre casă, că plăcuţele termice de pe aripile şi botul navetei sunt intacte, putând suporta temperaturile extrem de ridicate rezultate din frecarea cu straturile atmosferice, la revenirea pe Pământ.

Plăcuţele ceramice care compun scutul termic al navetei sunt extrem de sensibile, impactul în spaţiu, cu un micrometeorit putând fi suficient pentru a compromite rezistenţa acestora.

În februarie este programată lansarea navetei Endeavour, următoarea misiune a unei navete americane pe ISS.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Persoană căzută cu paraşuta la Aerodromul Clinceni. S-a deschis dosar penal

Mediafax acum 16 minute
„Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenţei medicale unei persoane căzute cu paraşuta la aterizare”, a transmis ISU. La faţa locului intervin o ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs

Doliu în cinematografia din România Îndrăgita actriță Ileana Stana Ionescu a decedat

Ziua Constanta acum 11 minute
Ileana Stana Ionescu, una dintre cele mai respectate și apreciate actrițe din România, a decedat duminică, 30 iunie, la 87 de ani. A avut o mulțime de roluri memorabile de-a lungul timpului, însă ulterior a decis să se retragă din lumina reflectoare

Cod galben de caniculă în București: recomandările ISU pentru această perioadă

Wall-Street.ro acum 25 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică cod galben, pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă între 30 iunie și 1 iulie. Valul de căldură va persista, iar temperaturile maxime vor fi în continuare deos

Premierul ungar Viktor Orban vrea o alianță a partidelor europene de extremă dreaptă: „O nouă epocă începe”

Adevarul acum 33 minute
Premierul ungar Viktor Orban a anunțat intenția de a forma un nou grup parlamentar european, împreună cu partidul de extrema dreaptă austriac şi mişcarea centristă a fostului premier ceh Andrej Babis, denumit „Patrioţi pentru Europa”.

Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului

Press Alert acum 19 minute
Foto: Arhivă Peste 134.000 de candidați susțin luni prima probă scrisă a Bacalaureatului, cea la Limba și literatura română. Potrivit Ministerului Educației, în țară sunt organizate 477 centre de axamen. Probele scrise din prima sesiune a examenului

Registrul Comerțului: Peste 40.000 de firme au fost radiate la nivel naţional în primele cinci luni din 2024

G4Media acum o ora
Un număr de 40.026 de firme au fost radiate la nivel naţional, în primele cinci luni din 2024, cu 37,88% mai multe comparativ cu perioada similară din 2023, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), transmite Agerpre

Biden se întâlneşte cu familia la Camp David pentru a discuta despre viitorul campaniei sale de realegere după dezbaterea dezastruoasă

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Joe Biden este aşteptat să discute despre viitorul campaniei sale de realegere cu familia sa la Camp David, duminică, după o dezbatere televizată la nivel naţional care i-a îngrijorat pe mulţi colegi democraţi cu privire la capacitatea

Încep probele scrise la Bacalaureat. Ce se întâmplă cu elevii care obțin media generală 5,99

Ziare.com acum 3 ore
Absolvenții de liceu vor susține, luni, 1 iulie, proba scrisă la Limba și Literatura Română. Conform Ministerului Educației, candidații care au susținut toate probele examenului de Bacalaureat și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre probele

VIDEO Mesaj al tricolorilor pentru absolvenţii de liceu: Să luaţi note mari la Bacalaureat

Mediafax acum 2 ore
„Pentru o parte din tinerii noştri suporteri urmează cel mai important examen de până acum: Bacalaureatul, aşa că vă urăm mult succes, să fiţi inspiraţi şi să luaţi note cât mai mari”, a transmis Nicolae Stanciu, într-un mesaj video postat pe pagina

Incendiu la o stație GPL din Mehedinți în urma unui accident rutier. Cum a pornit focul VIDEO

Ziare.com acum 41 minute
Un accident rutier a provocat un incendiu la o stație GPL din județul Mehedinți. Potrivit Potrivit Centrului Infotrafic, în urma impactului, unul dintre autoturisme a ricoşat într-un recipient GPL al unei staţii GPL. Astfel, a pornit incendiul. Pomp

Vremea

București
acum

34°
dum.

21°/35°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

19°/28°
Iasi
acum

33°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
mar.

18°/31°
mie.

16°/21°
Constanta
acum

32°
dum.

22°/32°
lun.

20°/28°
mar.

21°/29°
mie.

22°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/31°
mar.

18°/23°
mie.

16°/18°
Timisoara
acum

32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/34°
mar.

17°/24°
mie.

15°/28°