Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Procesul lui Hayssam a fost amânat pentru 11 martie, din lipsă de procedură

Publicat in Adevarul, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

Procesul în care Omar Hayssam este judecat pentru trecere ilegală a frontierei de stat a fost amânat pentru luna martie, când atât avocații cât și instanța speră să afle vești despre locul unde se află Hayssam, pentru a putea fi citat.

La termenul de astăzi, de pe rolul Curții de Apel Oradea, s-au prezentat doar frații lui Hayssam, Omar Mukles și Omar Mahmoud, suspectați de complicitate, și omul de afaceri Tartoussi Mustafa, cel care este bănuit că l-a ajutat pe sirian să iasă din țară la bordul navei Iman T. Avocatul lui Tartoussi a cerut instanței să i se permită clientului său să iasă din țară, pe motiv că acesta s-a comportat bine pe toată durata procesului, a participat la toate ședințele și dorește să-și viziteze copilul, care s-a născut la Londra și pe care nu l-a văzut încă.

Avocatul lui Hayssam a cerut din nou ca instanța să facă demersurile pentru a afla locul în care se află Omar Hayssam și a dorit să afle dacă magistrații care judecă acest caz au solicitat certificatul ORNIS, prin care pot avea acces la volumul cu informații secrete, aflat la dosar. Judecătorul Mircea Pușcaș l-a informat pe avocat că patru magistrați din cadrul Curții de Apel Oradea au făcut demersurile pentru a obține certificatul ORNIS. Frații lui Omar Hayssam au renunțat la cererea prin care solicitau să părăsească țara, pentru un pelerinaj la Mekka.

Procesul a fost amânat din nou, din lipsă de procedură. "Judecarea poate avea loc dacă procedura de citare este legal îndeplinită. La cest termen nu există premisele unei proceruri legal constituite în legătură cu inculpatul Omar Hayssam. Vom solicita autorităților să facă demersurile pentru localizarea lui Hayssam, pentru a putea fi citat", a spus judecătorul Mircea Pușcaș. Noul termen a fost fixat pentru 11 martie, la ora 11.00.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când se încălzește vremea. Prognoza meteo pe 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Primăvara revine în România după o perioadă de temperaturi mai mici decât cele normale pentru această perioadă. Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, intervalul 24 martie - 21 aprilie 2025.

Calendar-Ortodox Ce sfinți sunt prăznuiți astăzi, 21 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi una, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Iacob, episcopul şi mărturisitorul. Acest sfânt părinte, petrecând viaţa sihăstrească din fragedă tinereţe, s-a făcut cu totul curat prin post şi prin toate celel

Guvernul lui Netanyahu votează pentru demiterea şefului serviciului de securitate internă din Israel Shin Bet

News.ro acum 2 ore
Guvernul premierului israelian Benjamin Netanyahu a votat pentru demiterea lui Ronen Bar, şeful serviciului de securitate internă din Israel, Shin Bet, potrivit CNN. Votul dat în primele ore ale dimineţii de vineri, ora locală, ar putea fi supus ape

Un curs nou în viață pentru comunitățile vulnerabile: Parteneriat între ANOFM și BAT România pentru dezvoltarea socială și economică a județelor afectate de contrabandă

Ziare.com acum 3 ore
București, 21 martie 2025 - BAT România, prin intermediul platformei Stop Contrabanda, și Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) anunță demararea unui parteneriat – premieră în România pentru sprijinirea comunităților vulnerabile,

VIDEO Cel mai mare aeroport din Anglia, închis din cauza unui incendiu: mii de zboruri afectate

Wall-Street.ro acum o ora
Aeroportul Heathrow, cel mai mare aeroport britanic, aflat la marginea Londrei, este închis pe parcursul întregii zile de 21 martie din cauza unei pene de curent cauzate de către un incendiu la o stație electrică din apropiere, scrie BBC. Reprezenta

Sorana Cîrstea, eliminată de la WTA Miami de campioana en-titre

G4Media acum o ora
Drumul Soranei Cîrstea la WTA Miami s-a oprit în turul al doilea, fază a competiției de categorie 1000 unde jucătoarea din România a fost învinsă de Danielle Collins, campioane en-titre a turneului din Florida. Ocupantă a locului 101 WTA, Sorana a c

Donald Trump cere Curţii Supreme să acţioneze împotriva judecătorilor care i se opun

News.ro acum 8 ore
Preşedintele Donald Trump a cerut joi Curţii Supreme a SUA, cea mai înaltă instanţă judiciară a ţării, „să rezolve problema” judecătorilor federali care i-au blocat deciziile de la revenirea sa la Casa Albă în ianuarie, într-un nou atac la adresa pu

Start pentru România în preliminariile Cupei Mondiale din 2026: Tricolorii înfruntă Bosnia

News.ro acum 3 ore
Reprezentativa României va înfrunta selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în această seară, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în grupa H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. România a mai jucat de şase ori împotriva Bosniei

"Până la finalul lunii martie, vom avea o comunicare a celor implicaţi". Reacția lui Ilie Bolojan despre posibila amânare a includerii României în programul Visa Waiver

Ziare.com acum 11 ore
Ilie Bolojan, preşedintele interimar al României, a afirmat joi seară, 20 martie, că, până la finalul lunii martie, autorităţile vor anunţa data de la care se va renunţa la vize pentru românii care călătoresc în America. ”Când am ieşit de la Consili

Trump a semnat ordinul pentru desfiinţarea Departamentului Educaţiei din SUA. Ce i-a spus secretarului recent numit la şefia instituţiei

News.ro acum 10 ore
Înconjurat de elevi şi profesori, preşedintele Donald Trump a semnat joi un ordin executiv prin care începe procesul de desfiinţare a Departamentului Educaţiei. Desfiinţarea agenţiei federale a fost mult timp un vis al republicanilor, dar Trump nu d

Vremea

București
acum

10°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/16°
dum.

7°/16°
lun.

10°/18°
Iasi
acum

10°
vin.

5°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

6°/14°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

vin.

5°/10°
sâm.

5°/9°
dum.

6°/9°
lun.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/13°
lun.

9°/15°
Timisoara
acum

vin.

3°/16°
sâm.

8°/17°
dum.

8°/16°
lun.

12°/16°