Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Seful Politiei Rutiere Mangalia „Nu intervin pentru nimeni"

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

Şeful Poliţiei Rutiere Mangalia, subcomisar Gabriela Iacob, cea care a coordonat până nu de mult Compartimentul Cercetări Penale din cadrul Poliţiei Mangalia, spune că, pentru ea, nu este dificil să conducă un birou plin de bărbaţi.

O femeie, şefă peste poliţiştii de la Rutieră. Neobişnuit şi, mai ales, dificil să te înţelegi cu agenţii bărbaţi. S-au uitat urât la dumneavoastră sau v-au primit cu flori?

Biroul Poliţiei Rutiere Mangalia are în componenţă cinci agenţi şi un ofiţer de cercetare penală, plus un şef: eu. Nu e greu de lucrat într-un colectiv preponderent masculin, mai ales că, întotdeauna, la Poliţia Mangalia, am avut mult mai mulţi colegi bărbaţi decât colege. Colectivul nostru este la început, abia ne „închegăm". Eu zic că au fost foarte bucuroşi, ne ştiam de ani de zile şi le-a convenit mai mult că am venit eu la conducere, decât un ofiţer „din afară". Oricum, toţi sunt bărbaţi însuraţi, deci au deja „şefe" acasă, în persoana soţiilor.

Care a fost prima măsură luată de nou-înfiinţatul Birou Rutier Mangalia?

Deja am luat o serie de măsuri pentru a fluidiza traficul deosebit de greoi din Mangalia. Una dintre acestea este introducerea turelor de noapte, începând cu luna decembrie, pentru a evita ceea ce începe să se transforme într-un fenomen: „liniuţele". După ora 23.00, când sunt mult mai puţine autoturisme în trafic şi, mai ales că localnicii teribilişti sunt obişnuiţi să nu existe poliţie rutieră la ora aceea, se fac „liniuţe" pe Şoseaua Constanţei, dar şi în Portul Turistic. Mai dorim şi fluidizarea celei mai circulate artere, strada Portului, pentru a nu mai avea parte de blocaje în momentul în care ies angajaţii DMHI de la muncă.

Există şi un plan pe o perioadă mai îndelungată pentru fluidizarea traficului în Mangalia, mai ales că oraşul stă sub asediu în lunile de sezon?

Deocamdată, aşteptăm şi noi normalizarea s

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre zvonul potrivit căruia UE ar interzicere centralele de apartament. „Este fake news”

Adevarul acum 15 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a precizat sâmbătă, 19 iulie, că informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele de apartament sunt „fake news”.

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 46 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 55 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°