Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Britney Crystal are bunici în Caraibe

Publicat in Adevarul, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

Fetiţa de patru ani are mama româncă, iar tatăl este originar din Insula Grenada, Caraibe. Frumoasă, talentată şi plină de viaţă, copila este în centrul atenţiei oriunde.

Un copil care întotdeauna iese în evidenţă prin culoarea măslinie a pielii şi prin părul negru şi creţ. Prezenţa ei este fascinantă pentru colegii de grădiniţă, care de multe ori simt nevoia să o atingă şi să se joace cu ea. Alice Nistor, una dintre cele două educatoare ale fetiţei, spune despre Crystal că “este o pată de culoare, în sensul frumos”. Un copil comunicativ, creativ, neaşteptat de cuminte, care iubeşte politeţea. Acasă, Kitty cum îi zice mama ei, ascultă muzică, se transpune în fel de fel de roluri, dansează şi construieşte case din cuburi şi cărţi de joc.

Când iese la plimbare, oamenii o privesc cu uimire şi, nu de puţine ori, s-a întâmplat ca aceştia să o urmărească mult cu privirea. Crystal este conştientă de faptul că este specială, dar asta nu o determină să se poarte necuviincios. Dacă se întâmplă să întâlnească pe stradă oameni asemenea ei, fetiţa le zâmbeşte fericită şi ţine să îi salute.

Fetiţa ţine la oameni, la copii, indiferent de culoarea lor, iar cea mai bună prietenă a ei este micuţa Julia, în vârstă de trei ani, care trăieşte în Grenada, dar petrece vacanţele la bunici în România.

La vremea aceea, când au aflat pentru prima oară că vor fi părinţi, Cristina şi Kenroy se aflau în New Orleans, acolo unde se petrece acţiunea cărţii “Coliba Unchiului Tom” de Harriet Beecher Stowe. “Viaţa este plină de surprize. Din cauza a ceea ce se petrecea în New Orleans acum aproape 200 de ani, am plâns în fiecare vacanţă din copilărie când citeam cartea şi tot acolo aveam să devin peste ani cea mai fericită fiinţă de pe pământ când am aflat că voi avea un copil cu prietenul şi iubitul meu negru”, povesteşte mama fetei.

Crystal a simţit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 2 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 5 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Oana Țoiu: Trebuie să facem trecerea de la a ajuta Ucraina să reziste, la a o ajuta să câștige

Mediafax acum o ora
Sâmbătă, la Antena 3 CNN, ministrul de Externe, Oana Țoiu, a condamnat atacurile rusești recente asupra Ucrainei, caracterizându-le drept „incalificabile”. De asemenea, oficialul a pledat pentru o sporire a sprijinului pentru Ucraina „Trebuie să fac

Ministra de Externe anunță o posibilă întâlnire între Nicuşor Dan şi Donald Trump: Merg în septembrie în SUA, pentru pregătiri

HotNews acum 2 ore
Ministra Afacerilor Externe Oana Ţoiu a anunțat sâmbătă seara, la Antena 3, că va pleca în luna septembrie în SUA, una dintre sarcini fiind legată de o posibilă întâlnirea pe care Nicuşor Dan o va avea cu Donald Trump. Întrebată cum poate România să

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

VIDEO O ambarcațiune plină cu turiști s-a răsturnat într-o destinație populară din Vietman. Cel puțin 27 de morți

HotNews acum 6 ore
Cel puțin 27 de persoane au murit după ce o ambarcațiune turistică s-a răsturnat sâmbătă în timpul unei furtuni în Golful Halong din Vietnam, a raportat presa de stat, transmite Reuters. Ambarcațiunea, care transporta 53 de persoane, s-a răsturnat î

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Vremea

București
acum

22°
sâm.

17°/30°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

19°
sâm.

17°/26°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

15°/25°
dum.

18°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
Timisoara
acum

20°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°