Povestea lui Rushdie despre sentimentul de înstrăinare este spusă, din 2007, şi în limba română. Nu a fost ameninţată de extremişti, nu a vut întâmplări memorabile în timpul traducerii, însă relaţia cu „Satanic Verses” este departe de a fi o istorie comună în viaţa Danei Crăciun.

Deşi nu l-a întâlnit niciodată, Dana Crăciun, de 36 de ani, i-a citit textele, le-a vorbit studenţilor săi de la Universitatea de Vest Timişoara despre „Versetele Satanice", iar timp de un an s-a mutat în lumea imaginară a scriitorului, când a tradus una dintre cele controversate cărţi ale secolului XX.

În interviul acordat în exclusivitate reporterilor ziarului „Adevărul", în 2008, anul în care Polirom a avut un record de vânzări al „Versetelor Satanice, Dana Crăciun a povestit despre experienţa traducerii romanului. Cartea a fost publicată, pentru prima oară în limba română, în 2007.

Editura „Polirom" ţi-a propus să traduci „Satanic Verses". Cum te-ai simţit? Cred că nu te-a surprins propunerea de vreme ce ai mai tradus „Ultimul suspin al Maurului", „Shalimar Clovnul", „Orient Occident" şi „Harun şi Marea de Povesti", tot de Rushdie.

M-am bucurat că mi-au propus colaborarea, mi-am dorit întotdeauna să traduc şi „Versetele...", iar redactorii de la Polirom ştiau asta. E una din cărţile mele preferate şi am sperat mult timp că îi va veni rândul să fie tradusă.

Cât ţi-a luat traducerea?

Cam un an. Evident, m-aş fi bucurat dacă aş fi avut mai mult timp. Niciodată nu ţi se pare suficient cât ai la dispoziţie, veşnic mai e ceva de făcut, modificat, revăzut sau regândit.

Ce „relaţie" ţi-ai format cu această carte?

Cred că relaţia care se formează cu orice carte pe care o traduci, un soi de „love-hate relationship" (relaţie dragoste-ură - n.r.). Pe de o parte, eşti îndrăgostit de text şi eşti în extaz când ai impresia că ai găsit o soluţie bună.