Traian Hrişcă este unul dintre cele mai grele nume din domeniul artei băimărene şi chiar naţionale. La cei 80 de ani ai săi, el continuă să-i surprindă pe cei din jur cu capodoperele sale.
Dacă nu ar fi devenit pictor, Traian Hrişcă ar fi găsit, cu siguranţă, alte căi de a transmite semenilor săi sentimente, senzaţii şi trăiri nescris de puternice.
În copilărie, a trăit o viaţă chinuită. La vârsta de şapte ani, şi-a pierdut tatăl. Mama lui nu a avut drept la pensie de urmaş, ani de zile au trăit de la o zi la alta. Anul 1940 înseamnă pentru octogenar doar amintiri dureroase. „Basarabia a fost alipită URSS-ului. Militarii care au ajuns în Baia Mare ne-au ocupat casa. Mama a încercat să trateze cu ofiţerul, însă din cauza şocului a făcut un atac vascular cerebral. A fost internată în spital, dar nu şi-a mai revenit niciodată. A fost un chin să o îngrijim eu şi bunica mea. S-a stins şapte ani mai târziu", povesteşte pictorul.
Tot în anul 1940, primeşte în dar de la o verişoară o trusă de acuarele şi câteva pensule. „Din acel moment, soarta mi-a fost stabilită. M-am îndrăgostit iremediabil de pictură. Atunci am pictat întâiul meu peisaj", îşi aminteşte Traian Hrişcă.
„Arta-i una singură!"
Artistul pictează cu drag atât peisaje, cât şi portrete. „Am peste 200 de lucrări. La unele dintre ele, am muncit chiar mai bine de un an", arată octogenarul. A avut numeroase expoziţii personale şi de grup în ţară şi în străinătate. În Baia Mare, are o serie de lucrări cunoscute şi apreciate: „La fostul restaurant Bucureşti, am făcut două picturi direct pe pereţi. Într-una am încercat să traduc în forme şi culori Sonata Lunii, cealaltă pictură era una abstractă, dar interesantă, îndrăznesc să zic. Mă doare tare că nimeni nu a avut grijă de aceste lucrări, ele au fost distruse în timp". Artistul îşi aminteşte că, în urmă cu mulţi ani,
