Liderul clasamentului ATP, elveţianul Roger Federer, este foarte aproape de calificarea în semifinalele Turneului Campionilor de la Londra după ce l-a învins în trei seturi pe favoritul publicului englez, scoţianul Andy Murray. Sursa: Reuters
Prima partidă a grupei A de la Turneul Campionilor, câştigată de Murray în faţa lui Juan Martin del Potro, le-a dat speranţe fanilor scoţianului, care au sperat într-o victorie a britanicului în faţa lui Federer. După terminarea primului set, reprezentantul gazdelor părea că poate îndeplini dorinţele publicului.
Murray a câştigat primul set cu scorul de 6-3 şi Federer se vedea iarăşi condus într-un meci de la Turneul Campionilor. Şi spaniolul Verdasco i-a luat setul întâi elveţianului în prima etapă, dar liderul mondial a revenit şi a câştigat meciul. Aşa s-a întâmplat în duelul de aseară cu Andy Murray. Roger Federer şi-a adjudecat al doilea act cu acelaşi scor cu care îl pierduse pe primul, 6-3.
În runda finală, campionul elveţian l-a spulberat pe adversarul său - a fost 6-1 şi Federer ocupă primul loc al grupei, cu două victorii în tot atâtea întâlniri.
Del Potro mai speră la calificare
Cealaltă dispută din prima grupă a competiţiei găzduite de Londra i-a adus faţă în faţă pe spaniolul Fernando Verdasco şi pe argentinianul Del Potro. Sud-americanul a început mai hotărât şi a câştigat primul set cu scorul de 6-4.
Stângaciul spaniol şi-a reglat tirul în al doilea set şi a egalat, după ce şi-a adjudecat al doilea act cu scorul de 6-3. Verdasco, al şaptelea favorit al turneului, a ajuns la tie-break în setul decisiv, dar a cedat în faţa campionului de la US Open din acest an cu scorul zdrobitor de 1-7.
Înaintea ultimului meci, Federer conduce grupa A cu maximum de victorii, urmat de Murray şi Del Potro cu câte un succes. Verdasco se pregăte