Orice ziarist care e angajat la o publicaţie “pe hîrtie” are frisoane. Şi nu pentru că sînt alegeri, şi nu pentru că ar depinde de capriciile vreunui mogul. Ci, pentru că se teme de viitor: viitorul pare că va fi pe internet, aşa îl vestesc evangheliştii spaţiului virtual, iar cifrele de la difuzare arată tot mai mici. Deci, aşadar, în concluzie, prin urmare, pe bune, presa scrisă se subţiază şi pare să se pregătească de un nani definitiv. Viitorul e electronic, ziarele vor fi nişte concentrări de biţi. Adio tipografie. Va dispărea meseria de tipograf de ziare, aşa cum a dispărut cea de linotipist (îşi mai aminteşte cineva de această meserie?), de lucrător la Ludlow, de paginator în plumb, de zeţar. Dacă mai ai vreo nişte zeci de ani pînă la pensie te sperii şi mai tare: va trebui ori să te adaptezi, opri să-ţi alegi altă meserie. Dacă pensia vine în cinci, şase ani, nu mai e mare grabă, atîta mai rezistă hîrtia şi chioşcurile, că nu se trage internetul peste toţi abonaţii la ziare de prin toate coclaurile.

Cam asta e atmosfera subconştientului colectiv prin redacţii, şi la noi, şi la alţii. E o atmosferă în care poţi fi considerat sărit de pe fix dacă porneşti, ca afacere, un ziar nou. Şi, totuşi, un tînăr om de afaceri din Cluj, pe care-l socotesc prieten al meu, a sfidat toată frica breslei şi a deschis, acum, în această perioadă, un ziar nou care, culmea, are succes. Povestea o găsiţi aici.

Orice ziarist care e angajat la o publicaţie “pe hîrtie” are frisoane. Şi nu pentru că sînt alegeri, şi nu pentru că ar depinde de capriciile vreunui mogul. Ci, pentru că se teme de viitor: viitorul pare că va fi pe internet, aşa îl vestesc evangheliştii spaţiului virtual, iar cifrele de la difuzare arată tot mai mici. Deci, aşadar, în concluzie, prin urmare, pe bune, presa scrisă se subţiază şi pare să se pregătească de un nani definitiv. Viitorul e electroni