Petrică Munteanu a luat iar plasă de la primarul Constanţei, în dosarul în care Munteanu este judecat pentru fapte de corupţie. Pentru a treia oară consecutiv, Munteanu a aşteptat degeaba apariţia salvatorului său, Radu Mazăre, chemat ca martor în apărare.
Potrivit unuia dintre avocaţii lui Munteanu, edilul a fost prins, „în mod intempestiv, vizavi de chestiunea alegerilor". Cu alte cuvinte, ieri, pentru a treia oară, Mazăre i-a dat cu tifla lui Munteanu, lăsându-l să se descurce singur în procesul în care şi-a luat angajamentul să-l susţină, în momentul în care a fost de acord să vină ca martor. Însă, surprizele continuă să curgă în proces. Cei care, totuşi, s-au prezentat ieri la instanţă, tot ca martori ai apărării, sunt Felix Stroe, fostul viceprimar, şi Cornel Balcan, fostul şef al Biroului Poliţiei Rutiere Constanţa.
Episodul „Adormirea"
Cel care a depus primul mărturie şi s-a jurat cu mâna pe cruce că va spune adevărul a fost Cornel Balcan, fostul poliţist muştruluit de superiori pentru episodul „intersecţia adormirea", denumit aşa după ce preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost găsit în intersecţia de la Capitol, dormind ca un bebeluş la volanul maşinii sale. La momentul respectiv, Constantinescu a negat acuzaţiile potrivit cărora s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului şi a declarat că i s-a făcut rău din cauza spondilozei. Cu toate acestea, poliţiştii prezenţi la faţa locului, dar şi superiorii lor, au fost sancţionaţi, după ce au fost cercetaţi pentru neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu, dat fiind că nu i-au pus fiola lui Constantinescu. Nemulţumit de sancţiune, Balcan a dat în judecată Inspectoratul General al Poliţiei Române şi a câştigat procesul, recâştigându-şi funcţia, la o lună după ce s-a pensionat. Ieri, Cornel Balcan, în calitate de martor al apărării, a precizat că a făcut parte din Comisia