Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Judecătoarea Maria Nicola rămâne în magistratură

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, luni, recursul declarat de judecătoarea Maria Nicola de la Tribunalul Dolj împotriva deciziei Consiliului Superior al Magistraturii, care a sancţionat-o cu excluderea din magistratură în cazul Gorbunov.

Maria Nicola a susţinut luni, în faţa Completului de nouă judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, că decizia Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost exclusă din magistratură, nu este legală. Primul motiv invocat de Nicola a fost tardivitatea acţiunii disciplinare. Fostul magistrat a susţinut în instanţă că acţiunea disciplinară împotriva sa a fost pornită prea târziu. Fosta judecătoare a spus că CSM-ul a considerat că termenul de la care trece perioada de un an în care poate fi cercetată a început în momentul în care s-a pronunţat în dosarul Gorbunov, adică pe 5 mai 2008, însă termenul ar fi trebuit să înceapă din ziua în care a fost înregistrat dosarul, adică din 15 ianuarie 2008.

De asemenea, Nicola a spus că abaterea pentru care a fost sancţionată nu are caracter de continuitate, aşa cum susţine CSM. De asemenea, Nicola a declarat că nu a încălcat normele de procedură în ceea ce priveşte repartizarea aleatorie a dosarului Gorbunov, ci doar a respectat cutuma Tribunalului Dolj în ceea ce priveşte dosarele care, dintr-o eroare, erau repartizate într-o zi nelucrătoare. Maria Nicola a spus că a luat decizia să îl pună în libertate pe Serghei Gorbunov pe baza unei expertize medico-legale care recomanda operarea de urgenţă a acestuia.

De cealaltă parte, reprezentantul CSM a cerut Completului de nouă judecători să respingă recursul Mariei Nicola ca nefondat, arătând că, din probele aflate la dosar, rezultă că aceasta a săvârşit abaterile disciplinare pentru care CSM a hotărât să o excludă din magistratură.

Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (C

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 8 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 11 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 6 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 5 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 11 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 8 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

22°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°