Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/Nicolae Vlad, pionierul zborului cu deltaplanul

Publicat in Adevarul, miercuri 25 noiembrie 2009 ·

Nicolae Vlad (74 de ani) a pus bazele deltaplanorismului în România şi a demonstrat că limitele pot fi învinse cu ajutorul voinţei. Primul său zbor a fost şi o premieră naţională fiindcă până în 1974 deltaplanul era o necunoscută în România.

Nicolae Vlad era inginer la Combinatul de Fibre Sintetice din Iaşi şi a plecat cu o echipă de la fabrică în California, la San Diego, pentru a studia tehnologia de peste Ocean folosită pentru producerea fibrelor sintetice.

„În 1974, fabrica m-a trimis împreună cu opt colegi să ne familiarizăm cu tehnica folosită de americani pentru transmiterea online a comenzilor în producţia de fibre sintetice“, povesteşte Nicolae Vlad.

Primul zbor l-a făcut pe dunele de nisip din Mexic

În timpul vizitei în oraşul american, ieşeanul a asistat întâmplător la o demonstraţie de zbor şi s-a ţinut scai după organizatori, pe care i-a rugat să-l înveţe noţiunile de bază ale zborului cu deltaplanul. „Am vorbit atunci cu Bob Skinner, fost pilot şi paraşutist în US Forces, care mi-a spus că trebuie să trecem graniţa în Mexic pentru zbor.M-am învoit pe loc. Nu-mi venea a crede că voi reuşi să-mi îndeplinesc visul de-o viaţă“, explică inginerul.

Totul s-a petrecut la aproape 50 de kilometri de Tihuana. „Este o experienţă pe care mi-e greu s-o descriu în cuvinte, chiar şi acum, după 35 de ani. După ce mi s-au explicat paşii, mi-am luat inima în dinţi şi mi-am luat avânt de pe o dună de nisip. A fost ceva magic“, spune Nicolae Vlad.

A deschis club de planorism la fabrică

„Imediat după întoarcerea acasă am început să fac un aparat de zbor de la zero. Fără să-mi dau seama, am implicat în proiect foarte mulţi oameni. Pânza pentru deltaplan am reuşit să o obţinem în urma unei colaborări între combinat şi fabrica de ţesături Victoria. Fiindcă voalura avea culoarea verde, deltaplanul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul al României, eliberat la Paris şi pus sub control judiciar în aşteptarea deciziei privind extrădarea

News.ro acum 2 ore
Secţia Curţii de Apel din Paris care se ocupă de dosarele de extrădare a dispus miercuri eliberarea lui Paul al României şi plasarea sa sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, informează AFP. Paul al României este vizat de un nou mand

Trupul unui bărbat, găsit într-un canal colector din Timişoara / Se pare că decesul ar fi survenit în urmă cu mai multe zile

News.ro acum 3 ore
Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit, miercuri seară, într-un bazin betonat inundat în apropierea străzii Dunărea din Timişoara. Corpul a fost dus la IML pentru efectuarea autopsiei. ”La data de 16 aprilie 2025, în jurul orei 20:00, poliţ

Crin Antonescu a solicitat CNSAS „toate documentele” din dosarul său legat de fosta Securitate: „Am crezut că au trecut vremurile șopârlelor și delațiunilor”

HotNews acum 4 ore
Crin Antonescu, candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, miercuri, că a cerut Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să îi ofere toate documentele din dosarul său legat de fosta Secu

„Nu există risc de black-out în România”. Care este „provocarea cea mai mare” în opinia ministrului Energiei

HotNews acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a oferit detalii despre discuțiile purtate în comandamentul energetic de marți, acolo unde i-au „fost prezentate scenariile și provocările cu care se confruntă întreaga regiune, dar cel mai important am agreat

Emisiunile zilei de joi, 17 aprilie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Harvard este o „glumă”, unde se predă „ura și prostia”, acuză Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a escaladat miercuri lupta cu universitatea Harvard, după ce instituția de învățământ de elită i-a respins cererile, relatează DPA, conform Agerpres. „Harvard este o glumă, învață ura și prostia și nu ar mai trebui

Putin îl laudă pe Elon Musk şi îl compară cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia

News.ro acum o ora
Vladimir Putin a salutat miercuri ambiţiile spaţiale ale miliardarului american Elon Musk, care vrea să organizeze o misiune pe planeta Marte, şi l-a comparat cu Serghei Koroliov, părintele programului spaţial sovietic şi un erou naţional în Rusia,

Asociaţia Pro Infrastructură: În câteva săptămâni ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere / La început se va merge încet, mai ales pe poduri

News.ro acum o ora
Asociaţia Pro Infrastructură anunţă, miercuri seară, că, în câteva săptămâni, ar trebui să avem primul tren care trece prin tunelul Bătuţa, după 4 ani şi jumătate de întârziere. ”După 7 ani şi jumătate de contract care stipulează 3 ani de execuţie,

Tribunalul din Paris, evacuat în urma unei alerte cu bombă

Adevarul acum 2 ore
Sediul principal al tribunalului din Paris a fost evacuat miercuri, 16 aprilie, în urma unei alerte cu bombă.

Ciprian Ciucu a dat în judecată MApN: „Mi-e frică la modul real”. Ce l-a deranjat pe prim-vicepreședintele PNL

Libertatea acum 44 minute
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a anunțat miercuri, 16 aprilie, că a inițiat o acțiune în instanță împotriva Ministerului Apărării Naționale prin care a contestat autorizația de construire a unui hotel cu circuit închi

Vremea

București
acum

11°
joi

8°/26°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

13°
joi

9°/25°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

joi

7°/17°
vin.

9°/12°
sâm.

9°/13°
dum.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

11°/29°
vin.

12°/22°
sâm.

10°/17°
dum.

12°/20°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/28°
vin.

10°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/21°