Se spune destul de des că “Internetul e ca o uriașă bibliotecă publică”. Din punct de vedere al informației conținute poate fi adevărat, dar asemănarea se oprește aici. Internetul nu e ca o bibliotecă tradițională, o colecție de cărți aranjate tematic. Internetul ar fi mai degrabă echivalent cu o bibliotecă în care toate paginile au fost smulse din cărți, amestecate bine și apoi prinse într-o plasă extrem de complexă de conexiuni. Și mai mult decât atât, plasa asta nu e fixă, ci se tot schimbă mereu, iar cele scrise pe pagini se schimbă de asemenea. La orice moment anume, nu vedem decât o mică parte din această rețea de pagini și conexiunile lor. Iar pentru a găsi ceea ce căutăm, nu consultăm un registru organizat ierarhic, ci tot schimbăm succesiv perspectiva, cu ajutorul motoarelor de căutare.

Diferența aceasta de organizare este esențială pentru că impune un mod complet diferit de utilizare și un set diferit de abilități. Amalgamul de pagini în locul unei colecții de cărți presupune în primul rând că informația va fi aproape întotdeauna fragmentată, incompletă, uneori neesențială, potențial chiar incorectă. Dacă într-o bibliotecă tradițională cauți cărțile care se referă la subiectul de interes și apoi tot ce ai de făcut este să le parcurgi la rând și să înveți din ele, în biblioteca numită Internet trebuie să-ți găsești calea prin paginile care conțin fragmentele esențiale de informație. În orice moment trebuie să evaluezi corectitudinea informației, să filtrezi cât mai repede ceea ce este relevant și ceea ce este esențial sau nu. Iar pe măsură ce găsești fragmentele de informație esențială și relevantă, de cele mai multe ori într-o ordine mai degrabă aleatoare decât strict secvențială, să sintetizezi esențialul și să îți alcătuiești cunoașterea unitară din aceste bucățele.

Învățarea așa cum o știm, din cărți sau de la cursuri, presupune de obicei