Două zile de vineri din luna noiembrie au fost dedicate amintirii lui Alexandru Ciorănescu, la zece ani de la dispariţia sa. Au fost mai întîi o sesiune de comunicări la Târgovişte şi o vizită la Moroieni, la casa natală a savantului – care acum este jumătate muzeu, jumătate primărie –, şi apoi un colocviu la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. Cel care a făcut ca aceste întîlniri şi discuţii să existe, într-o perioadă cum nu se poate mai defavorabilă, în aceste săptămîni cînd toată lumea e preocupată de tot felul de alegeri politice, este profesorul Mircea Anghelescu.

Despre personalitatea lui Alexandru Ciorănescu se poate vorbi mult şi variat, pentru că opera sa, neobosita sa activitate şi extrem de întinsa sa producţie intelectuală pot prilejui zeci de ore de discuţii. Alexandru Ciorănescu e intimidant şi stimulant totodată, prin neverosimila sa traiectorie intelectuală. A scris în limba sa natală, dar la fel de (aparent) uşor în spaniolă, franceză, italiană. A tradus Divina Comedie a lui Dante din italiană în franceză, realizînd astfel una dintre cele mai bune traduceri existente în cultura franceză. A scris poezie în spaniolă, proză în franceză (a fost publicat la Gallimard şi recenzat mai mult decît favorabil), a realizat singurul dicţionar etimologic general al limbii române, de asemenea, ample şi neegalate lucrări de bibliografie franceză. În fine, pentru că doar lista lucrărilor sale ar ocupa pagini întregi de revistă, o să închei spunînd că a trăit şi a lucrat cea mai mare parte a vieţii sale într-unul dintre locurile cele mai frumoase din lume, în Tenerife. Dacă pentru oamenii de litere pot exista modele, atunci cu siguranţă Alexandru Ciorănescu este unul dintre ele. Cu menţiunea că, din păcate, modelul poate funcţiona doar la nivel intelectual, pentru că biografia sa a fost accidentată, chiar dramatic, de vitregiile pr