Andra Bădicioiu plină de nostalgie lansa o leapşă la care nu se poate să nu răspund. Ce mai moare în ziua de azi în afară de solidaritatea din faţa televizorului? Fiecare cetăţean pare să aibă serialul lui, cartea lui, subiectele de discuţie comune sînt puţine, monologul se poartă din nou.
Dar eu aş vrea să spun despre altă chestie muribundă care învie cît de cît în zilele astea de criză. Moare munca pe gratis. am auzit de nu ştiu cîte ori de la tipi mai întreprinzători cu diverse businessuri că, dacă vrei să angajezi unul mai tînăr şi mai hotărît aşa, îţi aruncă imediat ca propunere de salariu cîteva mi de euro. NU-i o regulă, nu o extind ca o caracteristică a unei generaţii.
Dar din poveştile astea şi din multe altele mi-am dat seama că acum se munceşte pe gratis mult mai puţin decît în urmă cu zece ani pe cînd, fiind băiet, Bucureştiul îl cutreieram. Şi eu, şi mulţi din jur munceam pe gratis în prostie, care scriam, care traduceam, care mai avea cine ştie ce proiect fantasmagoric. Dar nu era valabilă doar pentru literaţi. În anii ‘90 fenomenul era şi mai răspîndit, spun din poveştile celor mai vechi cu o generaţie. Acum, ca să vorbesc chiar ca un boşogorg, se fac mult mai puţine lucruri moca. Şi asta se vede.
Criza a readus de nevoie cumva spiritul ăsta – bani puţini sau deloc şi compensări cu crize de entuziasm (VoxPublica e una dintre ele:). Dar a murit o bună parte din munca pe gratis. Poate e mai bine aşa.
Andra Bădicioiu plină de nostalgie lansa o leapşă la care nu se poate să nu răspund. Ce mai moare în ziua de azi în afară de solidaritatea din faţa televizorului? Fiecare cetăţean pare să aibă serialul lui, cartea lui, subiectele de discuţie comune sînt puţine, monologul se poartă din nou.
Dar eu aş vrea să spun despre altă chestie muribundă care învie cît de cît în zilele astea de criză. Moare munca pe gratis. am auzit de nu şt