În peste 40 de ani de activitate, bărbatului i-au trecut prin mână zeci de mii de brichete şi aproape în fiecare an a lucrat şi pe Litoral, pentru turişti.

Pasiunea pentru a meşteri diverse lucruri a căpătat-o Ion Ionescu încă din copilărie, când stătea în preajma tatălui săi, un bărbat priceput, de profesie şofer. „Întotdeauna mi-a plăcut mecanica, pentru că tata a fost şofer. Tot timpul aveam maşini în curte... Cred că din acest motiv am ales meseria asta, de mecanică, dar am preferat mecanica fină. După ce am absolvit şcoala, am lucrat, însă, şi ca instalator, am lucrat şi lăcătuşerie şi tocilărie, m-am ocupat de toate", spune Ion Ionescu. O pasiune i-a rămas constantă, însă. De peste 40 de ani, bărbatul încarcă şi repară brichete. „Am încărcat zeci de mii de astfel de obiecte. Era greu înainte, pentru că încărcam şi pe sus, nu doar pe partea de jos a brichetei, şi aveam mâinile arse. Dar nu aveai ce să faci, trebuia să mănânci o pâine", mărturiseşte meşterul. Vremurile bune Ion Ionescu îşi aminteşte vremurile în care clienţii făceau coadă la uşa sa şi povesteşte cum zeci de ani a mers cu munca şi pe Litoral, în staţiunea Eforie Sud. „Era pe vremea lui Ceauseşcu. Niciodată nu am lipsit de pe Litoral. Pe vremea aia se puneau supape metalice, cu garnitură de cauciuc... Aveam şi clienţi români, dar şi turişti străini, din Yugoslavia, Germania, Franţa... Pe vremea aceea, brichetelor din plastic, dacă se spărgeau, le tăiam capătul, le puneam plachetă, apoi le puneam supape. Era criză de brichete atunci. Munceam şi aveam bătăi în podul palmei", spune nea Ion. Nici după Revoluţie nu a fost treabă rea şi în primii ani a avut de lucru de dimineaţă până seara. Nu aveam timp nici să mănânce, iar ţigarea ardea în scrumieră, nu apuca să o fumeze. Cât despre clienţi, spune că a dat ochii cu fel de fel de oameni, unii mai încăpăţânaţi, alţii înţelegătorii, unii care i-