Primul bărbat din Marea Britanie care a devenit femeie, April Ashley, revine în atenţia tuturor.
La cei aproape 75 de ani ai săi, Ashley se pregăteşte să sărbătorească în câteva luni 50 de ani de la operaţia de schimbare de sex prin care a trecut în 1960. „La vremea aceea, era o procedură revoluţionară, iar singurul loc din lume în care găseai ajutor era o clinică din Maroc“, povesteşte Ashley.
Născută în Liverpool şi botezată George Jamieson, Ashley spune că îi vine să râdă atunci când ceilalţi îi zic că a venit pe lume bărbat. „M-am născut copil, nu bărbat. Din momentul în care am putut îngenunchia, i-am cerut lui Dumnezeu să-mi binecuvinteze părinţii şi să facă în aşa fel încât într-o zi să mă pot trezi fată“, explică femeia.
April Ashley a devenit un model de curaj al anilor ’60, după ce s-a întors din Maroc în Anglia. Numai că, în 1970, o instanţă a decis anularea căsniciei sale care dura de şapte ani, pe motiv că soţul ei susţinea că e bărbat.
Şi din această cauză, Ashley s-a implicat în organizarea expoziţiei „Eight Rooms. Nine Lives“ („Opt încăperi. Nouă vieţi, în trad.“), ce vorbeşte despre identitatea genului - de la emoţii la ştiinţă şi legi.