Poliţiştii de frontieră doljeni au descoperit două pistoale cu gaze şi muniţia aferentă asupra unui doljean, ce intenţiona să le introducă ilegal în ţară.
Astăzi, în jurul orelor 12, s-a prezentat pentru a intra în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, Victor P., de 37 ani, domiciliat pe raza judeţului Dolj. Cu ocazia controlului de frontieră, organele de control au avut suspiciuni cu privire la conţinutul bagajului pe care bărbatul îl avea asupra sa, deşi acesta a susţinut că nu are nimic de prezentat la control, în afară de documentele de călătorie.
În urma controlului efectuat, au fost descoperite în bagajul acestuia 2 pistoale cu gaze, marca Ekol, calibru 9 mm, şi 10 cartuşe de culoare albă sertizate la capăt cu material plastic de culoare verde, pentru care nu a putut prezenta dovada notificării pentru procurarea unei arme neletale ce se eliberează de către serviciul Arme şi Muniţii.
Astfel, doljeanului i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi contrabandă calificată, iar armele şi muniţia a fost confiscată.