M-a socat azi materialul excelent al lui Tolontan care descrie perfect mecanismul influentarii politice intr-o redactie. Cu un SMS de sus, de nu stiu unde, cu vorbe soptite “vezi ca a zis ala ca bagi aia”, cu tot sentimentul nefirescului pe care trebuie sa-l simta un comentator sportiv care aude in casca ceva despre nu stiu ce politician in timp ce o echipa din Baragan se lupta cu o megaechipa care mai si pierde miraculos…
Ioan Todan sta in fotoliu, acasa, si urmareste meciul. De fapt, transmisia. Dupa 30 de ani de televiziune, unghiurile de filmare si intrebarea “ce audienta facem?” taie din placerea privitului. Cinstit? Jocul e ramasita. Unirea conduce cu 1-0, se ajunge in minutul 60 si audienta in acel moment este de 1,8 milioane de oameni “pe all”. Tocmai sarise cu 1,5 puncte de rating dupa primul sfert de ora de la pauza. Dar Todan avea sa afle cifrele abia miercuri dimineata. Altceva a navalit fix atunci peste seful sportului din TVR. Nasol moment si-au ales faptele sa se rostogoleasca.
M-a socat nu pentru ca ar fi vorba despre TVR sau alta redactie. Ci felul insidios, perfectiunea impunerii. Perfectiunea conditionarii angajatului. Jurnalistul TVR are unul dintre cele mai solide joburi din presa romaneasca. Angajat la stat, greu de dat afara si, teoretic, greu de influentat. Si totusi, in atmosfera descrisa de Tolontan intervine acel factor nestiut, tipul misterios puternic care suna din afara.
As fi nedrept daca m-as intreba ”de ce Dumnezeu a acceptat sa spuna la comanda ca e Geoana in tribune”? As fi. Pentru ca presiunea determina modificari de comportament. Mai ales cind te duci peste un jurnailst sportiv cu prostii din astea politice. Ilie Dumitrescu a adaugat ca e si Gusa. Astuia ce-i lipsea? De ce s-a mai bagat sa completeze. Aici va las pe voi sa interpretati.
Am intrat din greseala pe un site si mi-a sarit
