Marina V. avea 15 ani în 1989. "La noi în familie era o tradiţie înainte de '89 - de ziua unchiului Mihai nu lipsea nimeni din jurul mesei. Unchiu' Mihai era secretar de partid. Îţi închipui că de pe masa lui nu lipsea niciodată nimic. O dată pe an, familia mea mânca pe săturate de toate. Zic o dată pe an, pentru că unchiu' Mihai nu-şi sărbătorea niciodată ziua de naştere. Zicea că nu-i place să i se aducă aminte că îmbătrâneşte şi de ziua lui nu răspundea la telefon şi nu primea pe nimeni. În familie circula o legendă cum că ar fi dat afară pe unul de la locul de muncă, pentru că a îndrăznit să-i aducă un ghiveci de flori şi să-i zică «La mulţi ani!» de ziua lui. Nu ştiu dacă era adevărat...
Dar unchiu' Mihai îşi sărbătorea întotdeauna numele. De Mihail şi Gavril avea casa plină de neamuri. Şi ce petreceri făcea! La aperitiv servea întotdeauna bărbaţii cu ţuică de prune şi femeile cu lichior. Şi, tot la aperitiv, îi plăcea să îi cânte lăutarii la ureche. Dar nu de pe placă de vinil, ca în casele ăstora de rând. Nu! Lui îi cântau lăutari în carne şi oase, de la ansamblul folcloric. Un violonist şi un acordeonist erau nelipsiţi de la ziua lui. Doamne, ce vacarm făceau! De la prânz, când începea cheful, şi până aproape spre dimineaţa celei de-a doua zile cred că nimeni nu dormea în blocul lui.
După băutura de început, tanti Sabina, nevasta unchiului, aducea pe masă «mizilicul»: salam de Sibiu, caşcaval, măsline, şuncă de Praga, icre, roşii, castraveţi, cremă de brânză cu mărar şi salată de vinete...
Cam pe astea mi le amintesc. Şi noi, săracii familiei, adică toate celelalte rude în afară de familia unchiului Mihai, mâncam până trebuia să ne lăsăm pe spate în scaun. Lăutarii se apucau iar să cânte, cu burta plină prindeau glas şi ceilalţi bărbaţi de la masă. Şi intonau cu foc doine, şi hore, şi sârbe şi câte şi mai câte...
@N
