» Mircea Geoana le-a cerut marilor centrale sindicale sprijin in turul al doilea al alegerilor si le-a prezentat oferta sa.
» Doar CNSLR Fratia declara ca il sustine pe Mircea Geoana in turul al doilea de scrutin, in vreme ce BNS sugereaza ca este de acord cu majoritatea masurilor economice propuse de PSD.
Mircea Geoana s-a intalnit ieri cu liderii celor cinci mari centrale sindicale, la sediul PSD, sub pretextul ca vrea sa fie "garantul unui dialog social serios" si ca le prezinta proiectul sau politic "O singura Romanie". "Nu va ascund faptul ca le-am solicitat un sprijin. Am simtit o disponibilitate de dialog si nevoia de a intra intr-o logica normala, de dialog social", a declarat Geoana la iesirea de la discutii. Candidatul PSD, sustinut si de PNL, a mai spus ca fiecare sindicat il va putea sprijini asa cum crede de cuviinta. La intalnire au participat liderii Cartel Alfa, Blocului National Sindical, CNSLR Fratia, Meridian si CSDR. Nu toti s-au aratat insa dispusi sa-si puna capacitatea de a mobiliza oameni in slujba lui Mircea Geoana. Bogdan Hossu, liderul Cartel Alfa, a declarat de la bun inceput ca "este greu de facut asa ceva din punctul de vedere al Cartel Alfa", lasand sa se inteleaga insa ca ceilalti lideri sindicali care au participat la discutia cu liderul PSD ar fi mult mai deschisi.
Cartel Alfa, sustinator trditional al formatiunilor de dreapta s-a declarat interesat mai degraba de relansarea economiei si a locurilor de munca. O pozitie de respingere a unui parteneriat cu politicienii, dar mult mai transanta, a avut-o Vasile Marica, liderul sindicatului functionarilor publici "Sed Lex". "Noi nu facem de-astea, de aceea nici nu ne-am dus acolo! Nu ne intereseaza jocurile lor politice. Avem protocoale de colaborare cu toate marile centrale sindicale, dar este treaba lor daca ajung la un acord cu Mircea Geoana. No