Compania de consultanţă imobiliară King Sturge a anunţat că poartă negocieri avansate pentru mai mult de 400.000 metri pătraţi suprafaţă închiriabilă de spaţii comerciale, de birouri, industriale şi din sectorul public, cu un potenţial de 600.000 euro venituri nete pentru departamentul de property management al companiei, până la sfârşitul anului 2010. „Proiectele pentru care negociem sunt finalizate şi administrate, fie de firme specializate, fie chiar de dezvoltatori.
Compania de consultanţă imobiliară King Sturge a anunţat că poartă negocieri avansate pentru mai mult de 400.000 metri pătraţi suprafaţă închiriabilă de spaţii comerciale, de birouri, industriale şi din sectorul public, cu un potenţial de 600.000 euro venituri nete pentru departamentul de property management al companiei, până la sfârşitul anului 2010.
„Proiectele pentru care negociem sunt finalizate şi administrate, fie de firme specializate, fie chiar de dezvoltatori. Circa 90% din spaţii sunt în România, dar avem şi două proiecte în Bulgaria, ale unui dezvoltator care are proprietăţi şi pe piaţa locală. Printre aceste proprietăţi sunt şi mall-uri“, a declarat pentru capital.ro Doina Badea, directorul departamentului de property management din cadrul King Sturge.
Business crescut cu 25% pe seama portofoliului Catalyst
King Sturge şi-a crescut veniturile departamentului de property management cu 25% în primul semestru, în principal datorită preluării în administrare a portofoliului Catalyst Capital, grupul de investiţii britanic care a achiziţionat în iulie anul acesta nouă hale industriale de la compania italiană Incontro Prefabbricati.
Tranzacţia de 25 mil. euro a adus în portofoliul Catalyst o suprafaţă închiriabilă de 52.400 mp de spaţii logistice distribuite în Timişoara, Arad şi Caransebeş. Potrivit reprezentanţilor King Sturge, b