Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portret/Adrian Cotîrleţ vrea să aducă Europa în Moineşti

Publicat in Adevarul, joi 26 noiembrie 2009 ·

Şi-a propus şi a reuşit să facă din spitalul unui orăşel de provincie o unitate recunoscută în toată ţara, ba chiar şi peste hotare.

Nu a fost uşor să pună spitalul pe care-l conduce pe harta medicală europeană, iar acest efort a necesitat timp, răbdare, investiţii şi multe sacrificii. Însă toate piedicile peste care a trecut, toată birocraţia ori nepăsarea pe care a întâlnit-o în ultimii zece ani nu au făcut decât să-l îndârjească şi mai mult pe doctorul Adrian Cotîrleţ.

Moineştiul, în legătură directă cu Parisul

De altfel, chirurgul a ştiut întotdeauna ce vrea de la viaţă şi nu s-a lăsat până când visul nu a prins contur. „Cu facultatea a fost la fel. De fapt, eu nu am vrut să mă fac medic. Făceam sport de performanţă şi la un meci de baschet m-am accidentat la genunchi. Am fost internat, iar în perioada cât am stat în spital m-am hotărât să dau la Medicină. Atunci eram în clasa a XII-a“, povesteşte Adrian Cotîrleţ.

Chirurgul se amuză când îşi aminteşte cum a ales între cele două universităţi de profil din Bucureşti şi Iaşi. El spune că efectiv s-a urcat în tren şi a ajuns la Iaşi.

„Mi-au plăcut moldovenii din prima clipă. Sunt oameni calculaţi şi foarte primitori. De atunci m-am moldovenizat. Şi nu regret niciun minut“, spune doctorul. După ce a terminat facultatea, a stat un an la Oneşti, după care s-a transferat în Moineşti. „În ziua de 3 ianuarie 1984 am pus pentru prima oară piciorul în spitalul din Moineşti. M-am legat sufleteşte de această unitate şi totodată simt că am o datorie morală faţă de ea“, explică medicul.

În timp, a optat pentru chirurgia laparoscopică. Simţea că această metodă aparţine viitorului. Şi nu s-a înşelat. A devenit unul dintre primii doctori români care s-a specializat pe acest tip de chirurgie. Ca urmare, numele său şi, implicit, al spitalului din Moineşti au început să fie tot ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu, despre anunţul lui Antonescu privind suspendarea de la candidatura la prezidenţiale: Partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Sper că nu vor încerca acum cu Ponta, am avea expuse moaştele "sfântului" USL”

News.ro acum 5 ore
Candidatul independent la Preşedinţie, Daniel Funeriu, consideră că partidele care „i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat” lui Crin Antonescu, liberalul care şi-a anunţat, sâmbătă seară, suspendarea de la candidatura la alegerile prezidenţiale,

UPDATE - Crin Antonescu: Mă suspend din calitatea mea de candidat comun al Coaliţiei la alegerile prezidenţiale din 2025/ Ce spun Nicuşor Dan, Daniel Funeriu şi USR

News.ro acum 5 ore
Crin Antonescu a afirmat că la acest moment consideră suspendată candidatura sa din partea Coaliţiei pentru alegerile prezidenţiale din 2025. Liberalul şi-a argumentat decizia spunând că, în primul rând, nu a fost încă stabilită nicio dată a alegeri

Cancelarul austriac Karl Nehammer anunță intempestiv că demisionează

HotNews acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunțat sâmbătă că se va retrage din funcția de cancelar și de președinte al partidului său „în următoarele câteva zile”, după încheierea negocierilor cu social-democrații pentru formarea următoru

Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la vârsta de 47 de ani

News.ro acum 10 ore
Regizorul şi scenaristul Jeff Baena a murit la domiciliul său din Los Angeles. El avea 47 de ani. Jeff Baena, cunoscut mai ales pentru filmele "Life after Beth" şi "The Little Hours", era căsătorit cu actriţa Aubrey Plaza. Cineastul a murit vineri l

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, anunţă că va demisiona „în următoarele zile”

News.ro acum 8 ore
Cancelarul conservator al Austriei, Karl Nehammer, a anunţat sâmbătă că se va retrage din funcţia de cancelar şi de preşedinte al partidului său „în următoarele zile”, după ce a pus capăt negocierilor cu social-democraţii pentru formarea următorului

Păcura scursă în Marea Neagră a ajuns pe plajele din Crimeea. A fost instituită stare de urgenţă la Sevastopol

News.ro acum 11 ore
Pe plajele peninsulei Crimeea, anexată ilegal de Federaţia Rusă, au fost observate pete de păcură, care a ajuns în Marea Neagră în urma scufundării a două tancuri petroliere ruseşti. Aşa-numitul guvernator al Crimeei, Mihail Razvojaev, a anunţat că,

Un corespondent de război rus a fost ucis de o dronă în estul Ucrainei, anunță Izvestia

HotNews acum 7 ore
Cotidianul rus Izvestia a anunțat sâmbătă că unul dintre reporterii săi a fost ucis de un atac cu dronă în apropierea orașului Donețk din estul Ucrainei, relatează Reuters. „Armata ucraineană a lansat un atac cu dronă asupra unei mașini civile care

Casa în care a fost filmat serialul „Breaking Bad”, scoasă la vânzare

Mediafax acum 8 ore
Cu toate că serialul s-a încheiat în urmă cu mai bine de un deceniu, atât casa, cât şi alte locuri de filmare din oraş continuă să atragă turişti curioşi. Fanii se adună adesea în faţa locuinţei, iar uneori, sute de maşini trec pe acolo într-o singu

Rusia ameninţă Ucraina cu represalii după noul atac cu rachete ATACMS

G4Media acum 12 ore
Rusia a promis sâmbătă Ucrainei represalii după ce armata ucraineană a lansat vineri o nouă salvă de rachete americane ATACMS asupra unor ţinte pe teritoriul rus, genul de atac considerat de Moscova o linie roşie în războiul pe care l-a declanşat în

Patru tineri suspectaţi de planificarea unui atentat din Rusia au fost arestaţi

Ziare.com acum 11 ore
Serviciile de securitate ruse (FSB) au anunţat, sâmbătă, că au arestat patru minori suspectaţi că plănuiau să comită un atentat cu bombă la Ekaterinburg, în Urali, relatează AFP. Cei patru tineri, născuţi între 2007 şi 2008, „plănuiau să comită un a

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/4°
lun.

0°/6°
mar.

4°/9°
mie.

5°/12°
Iasi
acum

-4°
dum.

-4°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/9°
mie.

4°/14°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/5°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
mie.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/-0°
lun.

-1°/5°
mar.

2°/8°
mie.

3°/8°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/4°
lun.

3°/10°
mar.

5°/13°
mie.

6°/10°