S-a născut în Rusia şi a fost soră medicală în timpul celui de-al doilea război mondial pe frontul rusesc. La retragerea din ‘44, a intrat în România într-o ladă de muniţii.

Am întâlnit-o pe Liuba pe bulevardul Independenţei din Târgovişte unde iese, aproape în fiecare după-amiază, cu cântarul pentru a câştiga un ban în plus.

Are o pensie de 125 de lei din care trebuie să plătească gazele, curentul şi apa şi din care mai trebuie să şi trăiască. „Nu stau toată ziua, mai vine lumea de la serviciu, se mai cântăreşte, aşa reuşesc să mai strâng şi eu un bănuţ, , cât vrea omul să dea, oricum cu o floare nu se face o grădină”, spune bătrânica.

În timp ce povestea, un tânăr s-a apropiat de ea şi i-a înmânat o pâine. „Uite, el e băiatul meu; aşa mi-a zis odată, că vrea ca eu să fiu bunica lui, de opt ani îmi aduce pâine în fiecare zi”, adaugă Liuba.

Iese cu cântarul foarte aproape de locul în care a fost omorât unul dintre fii ei. „Aici au sărit şapte inşi pe el, mi l-au omorât chiar aici în spatele blocului, ce au avut cu el de mi l-au luat”, se întreabă bătrâna.

A fost soră medicală în al doilea război mondial

În1940 s-a înrolat la serviciul rusesc de Cruce Roşie şi timp de patru ani a stat în spatele liniilor. A trecut prin multe orori în războiul ăla cumplit, de multe ori a băut apă din urmă de copită de cal, a săpat tranşee şi tot timpul avea la ea un pistol mic pentru a se apăra.

„Cântau cucuvelele noaptea de ţi se făcea pielea ca de găină. Eram odată la popotă, aduseseră o căpriţă foarte frumoasă, mă jucam cu ea, o mângâiam, îmi plăcea foarte mult. A trecut un avion de vânătoare şi a tras, eu nu am avut nimic dar capra a fost omorâtă. M-a impresionat foarte mult, am plâns după ea, aşa frumoasă era”, îşi aminteşte Liuba.

„Ne-au bombardat tot timpul, eu nu mă feream, nu fugeam înapoi, eu am mers mereu înainte”, adaugă