În 2009 se poartă brazii artificiali, globurile mari şi ornamentele în culoare roşie sau turcuoaz. Preţurile podoabelor depăşesc „bugetul de criză". Astfel, preţurile sunt pentru toate buzunarele, de la 9,9 lei un set de şlase globuri mate, la 399 de lei, un brad artificial de 2,5 metri.
Beculeţe de Crăciun, fundiţe, mărgeluţe, brazi artificiali, globuri de toate culorile şi colindele din magazine parcă îmbie cumpărătorii să-şi umple coşurile cu podoabe şi să „trezească” spiritul Crăciunului. De aproape o lună pe rafturile magazinelor şi a hypermarket-urilor din oraş şi-au făcut apariţia ornamentele de Crăciun. Ca în fiecare an, cea mai aşteptată sărbătoare goleşte buzunarele băimărenilor. „Culorile vii, moşuleţii, ciorăpeii şi şepcuţele de moş încălzesc sufletele cumpărătorilor. Când vine vorba de Crăciun, oamenii nu se prea uită la bani”, spune Cornelia Cosma, adjunct şef pe raionul de sport dintr-un hypermarket din Baia Mare. Anul acesta reînvie clasicul roşu, brazii artificiali şi ornamentele mari. „Crăciunul trecut se purtau ornamentele mov, anul acesta se revine la culoarea pasiunii, roşu. Cei mai pretenţioşi pot opta însă pentru o culoare mai puternică, turcoazul. Globurile mari sunt preferate celor mici, iar brazii sunt artificiali, oamenii devenind astfel adevăraţi ecologişti”, mărturiseşte Anca Guşat, designer de exterior.
Preţuri de „criză”
Băimărenii care au luat deja startul la cumpărături au optat pentru globuri şi brazi artificiali. Preţurile acestora din urmă diferă în funcţie de dimensiune, de la 1.5 metri până la 2.5 metri şi se încadrează între 49.99 lei şi 399 lei, însă nu sunt încărcaţi cu podoabe. Noutăţile acestui sezon de iarnă sunt globurile de mari dimensiuni care ating preţul de 16.99 lei sau globurile neon, de culori fosforescente. „Avem globuri la set de patru, la preţul de 14.99 lei sau 20 de bucăţi la acelaţi preţ,