Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Preţul locuinţelor ieftine rămâne 519 euro metrul pătrat

Publicat in Adevarul, joi 26 noiembrie 2009 ·

Edilii au aprobat ca spaţiile comune ale blocurilor să nu fie introduse în cost. Ei au votat ieri în unanimitate un proiect de hotărâre prin care o locuinţă din cartierul Baba Novac să rămână la preţul stabilit iniţial.

Consilierii locali au fost convocaţi ieri în şedinţă extraordinară la hotelul Mamaia pentru a aproba un proiect de hotărâre care viza preţul locuinţelor care se construiesc în cartierul Baba Novac. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a susţinut că proiectul a fost iniţiat şi în urma discuţiilor purtate cu firmele de construcţii implicate în acest proiect.

„S-a strecurat o eroare pe care acum, în Consiliul Local şi cu înţelegerea constructorilor, am îndreptat-o. Noi am vorbit de un preţ de 519 euro pentru metrul pătrat al locuinţelor, fie că e garsonieră sau apartament, în condiţiile unui avans zero. Ne-am gândit că va fi înmulţit cu suprafaţa efectivă a locuinţei, mai puţin metrii pătraţi din cota indiviză a spaţiilor comune“, a declarat Mazăre. Cu această suprafaţă suplimentară, preţul locuinţei crescuse cu aproape 3.500 de euro.

Alte planuri, alte cheltuieli

Reprezentanţii Primăriei Constanţa au explicat că la selecţia firmelor, constructorii au făcut o ofertă pentru suprafaţa totală construită a blocului fără să fie avute în vedere şi cotele indivize. Autorităţile locale s-au obligat în faţa constructorilor să suporte cheltuielile pentru montarea de lifturi şi alte taxe pentru cadastru şi intabulare, adică în jur de 60.000 de euro pentru fiecare bloc.

În schimb, constructorii ar fi fost de acord să renunţe la banii pe spaţiile comune, lucru care ar însemna o renunţare la profit de 140.000 de euro pentru fiecare bloc construit - susţine primarul Mazăre.

Repartiţiile şi banii

Cei care au plătit deja integral pentru o locuinţă îşi vor primi banii înapoi pe cota indiviză. Cum primele blocuri vor fi gata în primă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum 48 minute
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 3 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri

Mediafax acum o ora
„Îi solicit public demisia ministrului Bogdan Ivan de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Motivul: În cadrul discuţiei avute astăzi (miercuri - n.r.) cu Comisia Europeană, TikTok, ANCOM şi AEP am aflat cu uimire că domnul ministru a

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum 45 minute
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°