Ieri, la Universitatea "Danubius" din Galaţi, a fost lansat primul număr al ziarului şcoală "Infocom@gal", redactat de studenţii Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării din cadrul universităţii amintite.
Decanul facultăţii, prof. univ. dr. Dumitru Tiutiuca, a prezentat invitaţilor istoria facultăţii şi argumentele pentru care a fost dorit acest ziar şcoală, necesitatea ca mediul academic să răspundă exigenţelor mediului concurenţial din afara şcolii. Varianta on-line a publicaţiei a fost prezentată de prorectorul Andy Puşcă, cel care a şi acordat întregul sprijin pentru apariţia acestei forme digitale a ziarului şcoală. Despre ziarul "Infocom@gal" şi Agenţia de ştiri a facultăţii a vorbit apoi conf. univ. dr. Gheorghe Lateş, care a invitat toţi studenţii să vină către ziar şi Agenţia de ştiri pentru a obţine o experienţă în ceea ce priveşte redactarea ştirilor specifice pentru Agenţie şi redactarea articolelor tipice unui ziar. Cu această ocazie au fost anunţaţi studenţii unde va fi redacţia şi sediul Agenţiei de ştiri. Inspectorul şcolar general de la Brăila, prof. Viorel Botea, a atras atenţia studenţilor asupra importanţei comunicării în lumea secolului XXI, iar redactorul şef al ziarului "Obiectiv - Vocea Brăilei", scriitorul Marian Coman, a îndemnat studenţii să meargă cu încredere pe calea comunicării, a jurnalismului, pentru că în regiunea Brăila - Galaţi este mare nevoie de jurnalişti buni. Iniţiativa Facultăţii de Ştiinţe ale Comunicării a fost apreciată şi de inspectorul şcolar general adjunct de la IŞJ Brăila, prof. Romeo Mocanu, care a lăudat tinerii pentru faptul că sunt atraşi de practică, o iniţiativă care face o trecere lentă către lumea reală a presei.
La eveniment au fost prezenţi studenţii facultăţii, alături de profesorii lor şi de alţi invitaţi. Ieri, la Universitatea "Danubius" din Galaţi, a fost lansat primul număr al ziarul