Peste 500 de medicamente vor disparea de pe piata romaneasca in acest an, pe fondul scaderii vanzarilor cu 50%, iar in 2010 alte 1.500 de produse ar putea fi scoase sau vor fi disponibile in cantitati insuficiente, potrivit directorului general al Cegedim Romania, Petru Craciun. "Unele sunt produse care au echivalente pe piata, dar problema este legata de disponibilitatea asigurarii raportului pret/calitate prin competitivitate. Este posibil sa avem un tratament de la 1-2 producatori, la fel cum este posibil sa se ajunga la situatia in care nu va mai exista produs pentru tratamentul respectiv", a explicat Craciun citat de Mediafax.
Din estimarile firmei de cercetare, pana in prezent au iesit de pe piata 281 medicamente, iar la 273 urmeaza sa se renunte. El a mentionat ca, in ultimii zece ani, intre 300 si 500 de produse au iesit sau au intrat pe piata romaneasca, o dinamica ridicata comparativ cu alte piete. "A existat o serie de reglementari negative care au afectat industria in acest an. Amanarea platilor ne-a dus in imposibilitatea de a face o prognoza privind piata. Anul viitor ar putea sa iasa de pe piata producatori de medicamente mici si mijlocii, iar companiile mari ar putea sa-si revizuiasca strategia. In plus, daca nu se rezolva, in maxim zece ani, ramanem fara doctori, in conditiile in care in prezent cei mai multi au intre 50 si 65 de ani", a spus Craciun.
Oficialul Cegedim a adaugat ca decizia de amanare a platii medicamentelor compensate si gratuite ar putea tripla numarul farmaciilor inchise in trimestrul patru fata de iulie-septembrie. In trimestrul al treilea, la nivel national, au fost inchise 42 de farmacii, iar in luna octombrie au fost desfiintate alte 42 de unitati. Craciun a apreciat ca in noiembrie si decembrie numarul de farmacii inchise s-ar putea mentine la nivelul din octombrie.
Potrivit companiei de analiz