Shyti Blenis şi Ştefan Niculescu, acuzaţi de asasinarea cu sânge rece a familiei Ion şi a fiicei lor Amalia, în Mangalia, în 2004, îşi vor petrece restul zilelor în spatele gratiilor. După sute de martori audiaţi pe parcursul a peste patru ani de proces, după sute de plângeri împotriva anchetatorilor care au instrumentat cazul şi, mai ales, după audierea ca martori inclusiv a poliţiştilor care au luat parte la anchetă, oamenii legii fiind nevoiţi să jure că nu au venit cu documente ascunse pe sub pulover pentru a i le „planta" ca probe lui Blenis, albanezul a fost condamnat definitiv la detenţie pe viaţă.
Soluţia a fost pronunţată de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi vine să confirme primele două decizii date în acest dosar, de Tribunalul Constanţa şi de Curtea de Apel. Prin această hotărâre, lui Blenis i s-a aplicat, pentru totdeauna, eticheta de criminal, dat fiind că hotărârea Înaltei Curţi este definitivă. Totodată, aceasta înseamnă că albanezul va rămâne după gratii toată viaţa. De menţionat că Înalta Curte a pronunţat verdictul „criminal" pentru Blenis, în ciuda faptului că, potrivit unor surse, Ştefan Niculescu şi-ar fi schimbat declaraţiile în faţa instanţei de recurs, dezincriminându-l total pe Shyti Blenis. Astfel, Niculescu ar fi susţinut sus şi tare că albanezul ar fi fost nevinovat, iar totul ar fi fost o înscenare pusă la cale pentru a-l închide pe Blenis. În această aşa-zisă conspiraţie ar fi fost implicaţi atât Niculescu, ce ar fi făcut o înţelegere să declare împotriva lui Blenis, cât şi poliţiştii, care i-ar fi „plantat" probe acestuia, dar şi procurorii, aceştia din urmă determinându-l pe Niculescu să-l denunţe pe albanez. În mod suspect, prin această declaraţie, Ştefan Niculescu a părut să confirme apărarea susţinută ani de zile de albanez, care nu a recunoscut niciodată acuzaţiile ce i s-au adus. Pentru a-i demonstra aşa-z