Retelele de farmacii Sensiblu, Help Net, Centrofarm au inregistrat cresteri ale vanzarilor cuprinse intre 20 si 40% in primele noua luni ale acestui an comparativ cu perioada similara din 2008, in conditiile eliminarii plafoanelor la farmacii si a extinderii pe care au avut-o in semestrul doi al anului trecut. Pe de alta parte, farmaciile independente se pregatesc de inchideri, pe fondul situatiei dificile generate de cresterea termenelor de plata. Conform unui studiu realizat de Societatea Academica din Romania (SAR), circa 10% din farmacii sunt date in judecata pentru incapacitate de plata.
Sensiblu, liderul pietei cu 220 de unitati, a avut o crestere de 41% pana la 573,7 mil. lei (135 mil. euro), in timp ce Help Net a crescut cu 23% la 50 mil. euro. Companii precum Sensiblu si Help Net au actionariat comun cu distribuitori de talie mare, astfel ca au sustinerea financiara necesara. Centrofarm este reteaua care s-a extins cel mai puternic in ultimii ani.
"Noi am deschis 23 de farmacii anul trecut, dintre care probabil mai mult de jumatate in partea a doua a anului", a explicat Dorin Catana, directorul general al Centrofarm evolutia companiei. Centrofarm a avut in primele trei triemstre ale anului o cifra de afaceri de 102 mil. lei (24 mil. euro), in crestere cu 40% fata de perioada similara din 2008. In acelasi interval insa compania si-a dublat pierderile, la 10,6 mil. lei (2,5 mil. euro).
Retelele de farmacii Sensiblu, Help Net, Centrofarm au inregistrat cresteri ale vanzarilor cuprinse intre 20 si 40% in primele noua luni ale acestui an comparativ cu perioada similara din 2008, in conditiile eliminarii plafoanelor la farmacii si a extinderii pe care au avut-o in semestrul doi al anului trecut. Pe de alta parte, farmaciile independente se pregatesc de inchideri, pe fondul situatiei dificile generate de cresterea termenelor de plata. Conform un