…haideti sa lasam pentru o clipa pasiunile de-o parte si sa procedam la un mic exercitiu logic (cam la fel cum a procedat Alin Ionescu la postarea Calculelele - daca ati ratat-o, o gasiti mai jos) si sa vedem ce ne iese noua. (1) Sa plecam de la premisa, as spune rationala, ca amandoi candidatii la prezidentiale, atat Geoana cat si Basescu sunt rau-intentionati, gata sa promita orice pentru a ajunge (sau ramane) la putere, ca folosesc o retorica gaunoasa si se lasa condusi de oameni dubiosi. Sa mai acceptam si premisa (2) ca alegatorul de rand e de buna credinta, accepta premisa (1) si se vede, asadar, pus in situatia de alege intre doua rele, raul cel mai mic.
Nota: Exista, de buna seama, si varianta abtinerii – dar asta in esenta se reduce la a pasa altcuiva responsabilitatea. E ca si cum Sophia ar fi renuntat la alegerea impusa, preferand sa-i moara amandoi copiii decat sa aleaga. Se poate, dar nu e rational, pentru ca atunci alege comandantul de lagar. Intre un copil si o constiinta linistita (?!?), Sophia a ales copilul.
Revenind: avem doua rele, acceptat egale in toxicitate. Ceva, totusi, cumva, trebuie sa le deosebeasca in nemernicie, cat de cat, dupa cum in nevinovatia lor, copiii Sophiei erau si ei diferiti. Presupun, optimist, ca acceptati aceasta concluzie (logica, mi se pare), asa ca trecem la intrebarea urmatoare: ce ii deosebeste?
Aici, de obicei, incepe scandalul, si oameni plini de bune intentii incep sa se ia de par cu buna credinta: Piata Universitatii e adusa in discutie, mitocania lui Basescu e pleznita peste bot cu mineriadele lui Iliescu, la Elena Udrea se raspunde cu Vanghelie sau Mazare, sunt aruncati in ciorba, de-a valma, Patriciu, fratii Paunescu, casa din Mihaileanu, Berceanu, Videanu, Vantu, Voiculescu, Stolojan si vizita pe-ascuns din Rusia a lui Geoana, dictatura si mortii din Decembrie ‘89 – iar lista poate continua