* odată cu recâştigarea postului, managerul Spitalului Judeţean a repus în funcţie pe acei directori îndepărtaţi pe mandatul interimarei Rodica Sin * a fost "reactivat" şi directorul cu reforma, Virgil Mihalache, al cărui post fusese desfiinţat în luna septembrie
* a revenit şi directorul administrativ, Neculai Orlov, după un lung concediu medical, care l-a scăpat de demitere * dr. Ştefan Mihăilescu explică asta prin faptul că membrii Comitetului Director au contractele încheiate direct cu managerul
Comitetul Director al Spitalului Judeţean Brăila şi-a reluat componenţa din perioada mandatului managerului Ştefan Mihăilescu, odată cu revenirea acestuia pe funcţie. Mai exact, din luna octombrie, membrii Comitetului Director care nu şi-au dat demisia în perioada conducerii interimare a spitalului asigurată de Rodica Sin, şi-au reluat fotoliile de directori. Dr. Ştefan Mihăilescu a explicat că revenirea în funcţie a membrilor Comitetului Director se datorează faptului că aceştia au avut contractele semnate direct cu managerul, fiind practic reactivate în momentul în care el şi-a reluat mandatul. Din octombrie, printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii, funcţia de manager al Spitalului Judeţean i-a revenit din nou lui Ştefan Mihăilescu, după ce acesta şi-a recăpătat postul printr-o hotărâre a instanţei, la trei luni de la revocarea din funcţie. În acest interval, componenţa Comitetului Director a cunoscut mai multe modificări. Astfel, în data de 15 septembrie, s-a hotărât reducerea numărului de directori, de la 6 la 5, prin desfiinţarea postului de director cu reforma, care era ocupat de Virgil Mihalache, cu scopul de a se face o economie în cheltuielile spitalului. Potrivit declaraţiei de avere a directorului cu reforma, venitul net încasat anual din această funcţie era de 72.434 lei, însemnând un salariu de peste 60 milioane de lei vechi lunar. O altă schimba