Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generaţia disidenţei, ideea europeană şi divergenţa transatlantică

Publicat in Dilema Veche, vineri 27 noiembrie 2009 ·

Pe 16 iulie 2009 s-a ţinut la sediul German Marshall Fund din Washington o masă rotundă consacrată aşteptărilor pe care le au ţările din Europa Centrală şi de Est de la administraţia Obama. În jurul fostului secretar de stat american Madeleine Albright, care, în virtutea originii sale cehe, a fost întotdeauna sensibilă faţă de soarta fostei Europe comuniste, erau reunite personalităţi central-europene de prim-plan. Această reuniune avea loc după ce, cu trei zile înainte, fusese publicată o scrisoare deschisă către administraţia Obama din partea a 33 de personalităţi din Europa Centrală şi de Est, printre care Václav Havel, fost preşedinte al Republicii Cehe, Lech Walesa, fost preşedinte al Poloniei, şi Emil Constantinescu, fost preşedinte al României. (Scrisoarea poate fi consultată, în engleză, pe site-ul ziarului Gazeta Wyborcza, http://wyborcza.pl/ 1,76842,6825987,An_Open_ Letter_to_the_Obama_Administration_from_Central.html)

Elitele tranziţiei nu sînt mulţumite de Obama

Mesajele scrisorii deschise se pot rezuma în cinci puncte, cele mai multe exprimînd nelinişti: 1. ţările Europei Centrale şi de Est au fost cele mai mari susţinătoare ale relaţiei transatlantice în NATO şi în Uniunea Europeană după 1989; 2. administraţia Obama nu pare să aibă în vedere că Europa Centrală şi de Est trebuie să rămînă în centrul politicii externe americane; 3. popularitatea Statelor Unite este în scădere în societăţile şi în ţările Europei Centrale şi de Est, Uniunea Europeană a devenit privilegiată; 4. în Europa Centrală şi de Est a ajuns la putere o nouă generaţie de responsabili politici, care a uitat lecţiile comunismului şi care nu îşi dă seama că Rusia lui Putin n-a abandonat agenda sa expansionistă din secolul al XIX-lea, chiar dacă acum utilizează metodele tactice ale secolului XXI; 5. din toate aceste motive, preşedintele Obama trebuie să reafirme cu clarit

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 54 minute
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Cum va fi vremea în martie 2025. Estimările meteo de la ANM

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat cum va fi vremea în luna martie a anului 2025. Conform estimărilor meteo, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit.

Bucureștiul rămâne ”capitala europeană a riscului seismic”. Un fost primar general avertizează că reabilitarea imobilelor este blocată în "hârtii"

Ziare.com acum o ora
Fostul primar general al Capitalei, Gabriela Firea, afirmă că, la 48 de ani de la cutremurul din 4 martie 1977, Bucureștiul continuă să fie ”capitala europeană a riscului seismic”. Ea prezintă realizările din mandatul său de primar și subliniază că,

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Adrien Brody a doborât recordul pentru cel mai lung discurs la Oscaruri

News.ro acum o ora
Adrien Brody a ţinut, duminică, cel mai lung discurs din istoria Premiilor Oscar, doborând un record vechi de 80 de ani cu monologul său în momentul în care a acceptat statueta la categoria Cel mai bun actor. Starul din "The Brutalist" a promis de m

De ce s-au despărțit Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu. Milionarul rupe tăcerea: „Nu e ușor să…”

Cancan acum 2 ore
O nouă despărțire surprinzătoare zguduie showbizul românesc! Sebastian Dobrincu și Otniela Sandu nu mai formează un cuplu, vestea separării venind pe neașteptate pentru fanii celor doi. Relația lor, care părea solidă și plină de momente frumoase, s-

Un șofer a distrus un Ferrari de 440.000 de euro chiar înainte de a-l cumpăra. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 35 minute
Un șofer din Germania a reușit să scape cu viață după ce a distrus un Ferrari SF90 Stradale de 1.000 de cai putere într-un accident pe autostrada 33, în apropiere de Bielefeld. Se pare că accidentul ar fi avut loc în timpul unui test drive, potrivit

FOTO Patru persoane implicate într-un accident dintre un camion și un autoturism. Două au rămas încarcerate

Botosani News acum o ora
Patru persoane au fost implicate, marți, într-un accident rutier care s-a produs între un camion și un autoturism. Două persoane au rămas încarcerat după coliziunea dintre un camion și un autoturism, pe raza localității Căsoi, comuna Poiana Stampei,

Bolojan: NATO este pilonul nostru de apărare cel mai puternic

BusinessMagazin acum 40 minute
România rămâne un aliat angajat şi de încredere al NATO, spune preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Aproape 100 de percheziţii, în 12 judeţe şi în Bucureşti, la grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate/ Peste 50 de suspecţi vor fi duşi la audieri la DIICOT Piteşti

News.ro acum o ora
Poliţişti şi procurori ai DIICOT Piteşti au făcut, marţi, 95 de percheziţii în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi în municipiul Bucureşti, într-un dosar care vizează ac

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°