Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Intelectualii şi schimbarea la faţă a Europei - un colocviu-eveniment la Paris -

Publicat in Dilema Veche, vineri 27 noiembrie 2009 ·

La 20 de ani de la căderea Cortinei de fier, la propunerea Institutului Cultural Român de la Paris, intelectualii Europei de Est şi Europei de Vest s-au întîlnit în cadrul unui amplu colocviu internaţional, "L’Intellectuel public en Europe 1989-2009", găzduit de Goethe Institut şi de Senatul Franţei, pe 6 şi 7 noiembrie 2009. Peste 20 de personalităţi cunoscute din opt ţări europene au participat timp de două zile la o reflecţie comună asupra rolului intelectualilor în spaţiul public, în ultimii 20 de ani, bulversaţi de schimbări radicale, de la prăbuşirea sistemului totalitar, pînă la reaşezarea Europei prin lărgirea UE. Pe lîngă ICR, alte şapte instituţii străine (Goethe Institut, Centrul Ceh, Institutul Polonez, Institut Ungar, Institutul Slovac, Ambasada Sloveniei şi Ambasada Croaţiei din Paris) au fost mobilizate în acest proiect sub coordonarea Magdei Cârneci, director al ICR Paris şi iniţiatoarea colocviului: "Între atîtea manifestări dedicate celor 20 de ani de la schimbarea radicală a Europei de Est, mi s-a părut important ca intelectualii din Estul şi din Vestul Europei să fie cei care reflectează împreună asupra rolului şi rostului lor într-o lume marcată de rapide şi profunde schimbări " a argumentat Magda Cîrneci. Căci ei au fost cei care, chiar dacă în număr mic, au indus prin disidenţă şi printr-o gîndire curajoasă, liberă, alternativă, posibilitatea şi necesitatea căderii regimurilor totalitare. Dar, în ultimii 20 de ani, dialogul intelectualilor din cele două jumătăţi ale unei Europe din ce în ce mai unificate a scăzut în intensitate, sub presiunea urgenţelor de tot felul şi a lipsei aparente a unei mize politice majore. A reuni 20 de intelectuali în jurul unor teme comune " evoluţia poziţiei intelectualului după 1989; memoria trecutului recent; stînga politică de astăzi; cum să creăm o bază intelectuală pentru Europa de mîine " mi s-a părut o n

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum o ora
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

RĂZBOI în Ucraina, ziua 1.239. Trump anunță că SUA au livrat noi arme Kievului: „Zelenski nu trebuie să atace Moscova!”

Gandul acum 13 minute
Războiul din Ucraina a intrat miercuri, 16 iulie 2025, în a 1.239-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină. Donald Trump a afirmat că deja au fost expediate arme către Ucraina, notează Reuters. Trump, vorbind cu presa, a

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trump, se declară în favoarea publicării unor elemente ”credibile” din dosarul Epstein, încercând să stingă un scandal care ia amploare, după ce Departamentul Justiţiei şi FBI au anunţat într-un memorandum că nu a fost asasinat şi că n-au găsit nicio ”listă” a ”clienţilor”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele american Donald Trump a încercat marţi să stingă un scandal care ia amploare, în centrul căruia se află dosarul Epstein, declarând că, în cazul existenţei unor elemente ”credibile” despre acest finanţist şi reţeaua sa exploatare sexuală

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 12 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Premiile Emmy 2025: Serialul „Severance”, marele favorit. Care sunt cele mai importante nominalizări

HotNews acum 8 ore
Nominalizările pentru ediția 77 a premiilor Primetime Emmy – cea mai importantă distincţie a televiziunii – au fost dezvăluite marţi, scrie News.ro. Thriller-ul psihologic „Severance”, de la Apple TV+, a fost cel mai nominalizat serial, înregistrând

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Vremea

București
acum

23°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

25°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

17°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°