Tudor Gheorghe a cântat astă-vară la Folk You!. Era pentru prima dată când urca pe scena acestui festival - ca un remember al începuturilor sale.

Atunci a lansat celebra - deja - expresie "folc cu C de la CEAPĂ". Şi tot atunci a făcut un rezumat la scenă deschisă al carierei sale muzicale. "În 1969 - spunea el la Vama Veche - am apărut pentru prima dată pe scenă, cu o chitară. M-au înjurat toţi compozitorii. Ziceau: «Cine e, domne, nebunu' ăsta cu chitara? Nici nu ştie să cânte la ea»... Aveau dreptate. Nici acum n-am învăţat foarte bine... Spectacolul se numea «Menestrel la curţile dorului». Erau trei poeţi pe care mă bazam atunci: Ion Barbu, Blaga şi Arghezi... Trei poeţi mari... Dar, după aia, mi-am dat seama că am greşit, că nu trebuia făcut aşa... M-am întors şi am început să caut. Şi de atunci tot caut, şi caut, şi caut... Şi tot căutând eu aşa, am cântat în toate felurile, nici eu nu ştiu cum, nici alţii n-au ştiut să mă încadreze. «Cântă folk!», ziceau unii. «Nu e folk!», ziceau alţii. Pe urmă m-au văzut cu cobza. «E lăutar!», au zis. Aici erau mai aproape de adevăr... După aia am cântat cu orchestră simfonică... Aici n-au mai ştiut ce să spună... Am cântat cu taraf. Iar i-am derutat... Am cântat cu cor de copii. «E nebun!», au zis. Am cântat cu popi: «Nu se poate aşa ceva!». Am cântat muzică interbelică cu formaţie de muzică uşoară. «Bă, iar a înnebunit!»... Şi-acum, ce mi-am zis?: ia s-o fac şi p-asta cu rockul!... Nu prea mă vedeţi în postura de Pink Floyd, aşa-i?... Da' fiţi atenţi, e altceva decât v-aşteptaţi! E spectacolul final la care tot visez. Pentru că voi pune în discuţie un lucru foarte important: ce-au făcut ăştia pentru voi, în 20 de ani - de la revoluţie încoa'... Sunt multe întrebări rele, supărate, care numai prin rock se pot pune: ce-au făcut ei ca să trăiţi voi mai bine, de ce au murit cei care au murit în decembrie '89...