"Celulele, domnişoară, celulele!" Tresar speriată şi mă uit la şoferul de taxi întors pe jumătate spre mine. În penumbra habitaclului maşinii, măturată răstimp de luminile străzii, îi sclipea, viclean, un dinte de viplă. L-am luat de pe Splai, din "Semănătoarea", şi am petrecut amîndoi o oră din vieţile noastre pînă la rondul din Rosetti. Am aflat, după introducerea brusc-maniacală, că citea numai reviste de "leacuri şi tratamente naturiste", nu tabloide, nu ziare quality, nu Dilema veche, nu altceva. La trei fraze rostite apărea cuvîntul "celulă". "Aţi observat " zice " cum e mîna omului la 20 de ani şi cum e la 50?" Spunînd asta, se roti iar spre mine " în plin trafic, cu maşina mergînd " şi se pocni puternic cu mîna dreaptă peste cea stîngă (volanul era singur). Pielea se zbîrceşte pentru că "celulele" nu ştiu ce făceau. Iar ca să întăreşti "pereţii celulelor" trebuie să mănînci nu ştiu ce seminţe şi nuci. "Mîncaţi?" " mă întrebă inchizitorial. "Aaa… ocazional" " zic, uluită de personaj, încercînd să nu-i rînjesc în faţă, întrebîndu-mă ce mă fac cu nebunu’ şi fascinată de dintele vipluit ca o cobră de fluier. "Citiţi asta" " zice sec şi-mi aruncă în poală o revistă rufoasă, îndoită, tocită şi subliniată tremurat, dar consecvent. "Mulţumesc " zic " dar nu pot citi în maşină, mi se face rău." După ce mi-a explicat de ce mi se face rău ("celulele!!"), mi-a poruncit să citesc măcar titlurile. Ceea ce am făcut. Mi-a întins apoi o foaie tipărită la imprimantă cu orarul unor cursuri pentru clarvăzători şi pentru doritorii de a-şi deschide "cel de-al treilea ochi". "Io merg " zice " şi o înscriu şi p-aia mică a mea. Nu vreţi să veniţi şi dvs.?" În fine, mi-a povestit cum a citit el trecutul şi viitorul unei cliente doar uitîndu-se la ea şi cum nu mai cobora aia din maşină căci, era " nu-i aşa " "mai uimită ca la ghicitoare, dom’le". M-am întrebat totuşi cum de n-a gh