Fiecare mişcare şi fiecare gând se produc prin trecerea informaţiilor printr-o reţea de celule nervoase şi prin procesarea lor de către creier. Anumite celule influenţează direct procesul de învăţare: astrocitele.
Pentru a învăţa ceva, de exemplu pentru a procesa o nouă informaţie, celulele nervoase formează conexiuni care nu au mai existat până în acel moment ori le consolidează pe cele deja existente, dacă informaţiile respective au legătură cu o experienţă a noastră. Învăţarea constă practic în formarea unor sinapse (legături chimice între doi neuroni). Astfel, informaţia poate trece mai departe către zonele specializate din creier.
Celulele-stea au rol în consolidarea cunoştinţelor
Atunci când vrem să consolidăm o informaţie deja existentă, spre exemplu când vrem să ne specializăm într-un domeniu sau să învăţăm să mergem cu bicicleta, prin repetiţie nu facem altceva decât să întărim nişte legături (sinapse) deja existente.
Un rol extrem de important în întărirea sinapselor pentru consolidarea cunoştinţelor îl au o serie de celule în formă de stea, numite astrocite. Acestea înconjoară zonele celulare unde se produc sinapsele, întărind legăturile dintre neuroni şi facilitând procesul de învăţare.
Informaţiile vechi pot fi reînvăţate
Ştim din experienţă că, odată ce am învăţat să mergem pe bicicletă, indiferent câţi ani au trecut de atunci, ne va fi foarte uşor să reînvăţăm să pedalăm. De ce? Răspuns-ul specialiştilor este că, atunci când am învăţat să mergem pe bicicletă, s-au format o serie de conexiuni noi în creier, care au stagnat în momentul în care nu am mai pedalat.
Cu toate acestea, dacă ne apucăm din nou de acest sport, sinapsele respective se „resuscitează" şi se întăresc. Acelaşi principiu este valabil şi în ceea ce priveşte asimilarea altui tip de informaţii, cum sunt cele învăţate în şcoală.
Poligloţii au