Mama mea a primit ieri prima pensie. Sunt cei dintâi bani pe care îi capătă după o viaţă de muncă în preajma copiilor. A început să lucreze vânzând cărţi într-o librărie, dar după câţiva ani a obţinut un post la o creşă unde a rămas până acum o lună, când şi-a cerut pensionarea. De-a lungul timpului, instituţia s-a reorganizat, a fost creşă, orfelinat, leagăn de copii, centru de plasament, de protecţie socială, dar, indiferent de cum s-a redenumit instituţia, mama mea a avut mereu grijă de copii. A pus pe hârtie cifre, le-a adunat, le-a înmulţit, le-a împărţit, iar rezultatele contabilităţii sale s-au materializat într-o permanentă grijă faţă copii.. ce mănâncă, ce hăinuţe au, ce jucării primesc. A pus suflet în cifre şi multă generozitate în rezultat. Criza a prins-o într-un birou îngrămădit şi nepregătită să părăsească lumea în slujba căreia a trăit o viaţă. Nu s-a ferit niciodată să muncească, dar a avea întrerupere pe carte de muncă din pricina unui concediu obligatoriu i s-a părut de neconceput. Cum împlinise de mult anii vechime, am decis în familie că e mai onest să se pensioneze.

Prima pensie şi cei câţiva bănuţi în plus pe care i-a primit ieri i-au fost o bucurie fără margini. Ar trebui s-o vedeţi pe mama râzând. Este întruchiparea unei sincerităţi de o frumuseţe absolută! Chiar dacă plecarea bruscă de la serviciu a frământat-o nopţi în şir, iar ultimele zile i-au întunecat sufletul, ieri îşi recăpătase încrederea şi asta m-a minunat. Ştiam că nu-şi primise ultimul salariu şi am întrebat-o ce s-a întâmplat. Mi-a zis că banii pentru ultima leafă, din octombrie, n-au venit nici acum, iar oamenii vor fi nevoiţi să protesteze împotriva puterii. Nu a puterii locale, să ne înţelgem. Ci împotriva guvernului, aşa cum a mai fost organizat un protest şi înainte de primul tur. La centru s-a auzit, desigur, doar faptul că oamenii nu şi-au primit banii de la Bă