Observ ca in programele ambilor finalisti ramasi in cursa prezidentiala figureaza un obiectiv formulat cam in aceiasi termeni: modernizarea agriculturii (cu subintelesul ca si satele romanesti ar trebui aduse spre ograda modernitatii, macar sa semene cu satele din anii ‘50 pe care le aveau partenerii occidentali din UE ai Romaniei actuale). Vast program, unanimitate demna de lauda. Doar ca plasata, in ambele cazuri, pe la coada prioritatilor. Desi ambele programe ataca frontal problemele economice pentru iesirea din criza si pun accentul mai intai pe finante – caci e partea cea mai vizibila a crizei –, nici unul nu pare a lua in seama faptul ca peste jumatate din populatia Romaniei vegeteaza intr-un soi de criza medievala rurala, de neadaptare si de viata mediocra..
Toate guvernele postdecembriste l-au impins discret pe agricultorul roman spre acea economie a autosuficientei la care visa pe vremea comunismului. El s-a instalat in acest rai demodat si nimeni nu i-a spus sau nu l-a pregatit pentru intrarea efectiva, ca producator eficient, in Uniunea Europeana. Unde exista, e drept, o politica agrara comuna care vine in ajutorul fermierilor, dar numai daca agricultura unei noi tari membre o poate asimila. Romania a avut si are mari dificultati sa aplice asemenea programe tocmai fiindca nu a avut o adevarata politica agrara nici pentru dezvoltare, nici, eventual, pentru protejarea productiei agricole romanesti de tip traditional in concurenta interna cu produse agricole din afara.
Nu e un secret pentru nimeni: atat tarile membre UE, cat si alte mari tari agricole, Statele Unite, de exemplu, isi subventioneaza, la urma urmei, masiv si prioritar agricultura, facandu-se ca ignora protestele frecvente trimise la Organizatia Mondiala a Comertului de tari astfel pagubite. Din acest punct de vedere, Romania se situeaza spre lumea a patra, intre tar
