M-am uitat de o sută de ori. Am vorbit cu mulţi oameni de imagine. Regizori, editori, oameni obişnuiţi cu prelucrarea imaginii şi jocul fotogramelor. Unii zic da (70%), alţii ba (30%).
Sunt şi martori, dar declaraţiile lor sunt contrare. În acest moment câteva milioane de detectivi români îşi dau cu părerea. Părerea e bazată mai degrabă pe opţiunea politică decât pe fapte. Mă sună rude, amici şi foşti colegi. |mi spun să fiu atent la bărbatul care întoarce capul, la lumina de pe faţa copilului, la lipsa unor fotograme şi la axul deplasat al braţului care loveşte. O fac toţi cu siguranţa pasionată a experţilor de la Pixar şi Animax. Toţi par angajaţii lui George Lucas şi Steven Spielberg, toţi au ceva din suficienţa Oscarului pentru imagine atunci când zăresc o umbră clarificatoare.
La televizor defilează inşi de toate felurile şi culorile, cei mai mulţi din categoria specialiştilor în orice. Rar au avut artele vizuale atâţi prozeliţi, rar videologia a fost torturată mai rău. Deputaţi, jurnalişti, miniştri, hermeneuţi cu chef de vorbă şi scandal nu obosesc să-şi dea în petec pe cele zece secunde fatale. Eu însumi, chemat joi seara la Realitatea să comentez discursul preşedintelui, m-am trezit într-o postură tâmpă, confruntat cu un filmuleţ despre care nu aveam cel mai mic indiciu tehnic.
Apariţia filmuleţului şi zgomotul creat în jurul lui simplifică lucrurile: dacă e adevărat, Geoană va fi preşedinte. Dacă e un fals, Băsescu se poate felicita pentru al doilea mandat.
Pe de altă parte e clar că Dinu Patriciu nu e străin de apariţie. El însuşi a spus că în 2004 a încercat să cumpere caseta, dar NU A REUŞIT. Să fim serioşi! Filmuleţul a fost identificat încă de atunci, a fost securizat şi păstrat pentru vremuri de impact maxim.
Dar dincolo de imaginile în dezbatere şi dincolo de premeditarea evidentă a acestei detunături electorale, lucrul
