Antrenorul lui CFR Cluj, Andrea Mandorlini, e de părere că jocul echipei sale ar trebui să se îmbunătăţească, întrucât a trecut ceva timp de la numirea sa la cârma echipei feroviare şi crede că victoria din Cupa României, contra Universităţii Craiova, a fost meritată.
"Este un meci important pe care trebuie să-l câştigăm. Având în vedere că lucrez de ceva timp cu băieţii, mă aştept la un joc vizibil îmbunătăţit faţă de partidele trecute. S-a îmbunătăţit şi comunicarea cu echipa fiindcă mulţi dintre băieţi înţeleg italiana. Meciul cu Universitatea are o altă miză faţă de cel din cupă, atunci când ne-am impus meritat şi chiar i-am felicitat pe jucători pentru cum au jucat", a spus Mandorlini.
Tehnicianul i-a luat apărarea atacantului Yssouf Kone, criticat de patronul Arpad Paszkany după meciul de la Vaslui. "Este normal ca după două luni de pauză să nu fie la potenţial maxim. Toţi aşteatpă de la el să marcheze, să joace spectaculos, dar lumea trebuie să aibă răbdare cu el. Cred că în scurt timp va reveni la forma cu care ne-am obişnuit", a apreciat acesta.
Mandorlini a lăudat şi evoluţia Unirii Urziceni, din Liga Campionilor, după ce a învins formaţia spaniolă FC Sevilla. "Am văzut meciul Unirii şi mi-a făcut o impresie foarte bună. A jucat împotriva unei echipe foarte puternice din Spania, care ar conduce detaşat în Primera dacă nu ar fi Barcelona şi Real Madrid. Unirea nu e totuşi principala contracandidată la titlu, sunt mai multe, aşa cum arată şi clasamentul", a spus italianul, care nu îi va putea folosi în faţa Universităţii pe Mureşan, Peralta şi Traore.