În urmă cu 20 de ani (şi cîteva săptămîni) mă aflam pentru prima dată şi pentru o perioadă nedefinită în localitatea Seini, o aşezare dintre Baia Mare şi Satu Mare, care tocmai fusese declarată de către de regimul Ceauşescu " oraş. Eram repartizat acolo. De fapt, singur mi-alesesem acel loc "de unde se agaţă harta în cui" şi începeam să mă întreb dacă nu cumva fusese o vitejie de care avea să-mi pară rău. Gara era în plin cîmp şi, pentru a ajunge în localitate, trebuia să străbaţi nişte drumuri noroioase. În centru găseai o biserică ungurească cu turn înalt şi ascuţit, pe care scria că a fost construită în secolul al XIII-lea. Era şi un magazin universal în care, intrînd de curiozitate, aveam să rămîn de-a dreptul perplex.

În mijloc era un raion circular de cosmetice pe ale cărui rafturi erau înşirate în ambalajele lor colorate, săpunuri Fa, deodorante Bac şi 8x4, after-shave-uri Denim şi alte asemenea minuni cu iz occidental, care, la Bucureşti, nu circulau decît pe obscure filiere de contrabandă şi de cele mai multe ori serveau drept "atenţii" pentru medici sau diverşi funcţionari. Aici însă, şedeau în mijlocul magazinului şi nimeni nu se bătea pentru ele. Am crezut o clipă că sînt doar nişte ambalaje puse acolo drept ornament, deşi şi asta ar fi fost o mare curiozitate (dacă nu chiar un act de curaj din partea conducerii magazinului). Încercînd să aflu adevărul, am cerut vînzătoarei unul din acele produse. M-a evaluat cu o scurtă privire şi apoi m-a întrebat: "Aveţi ouă?". Trăiam un moment straniu şi am început să mă îndoiesc de propriul meu auz. M-am gîndit şi la văz. Observînd că femeia aşteaptă totuşi un răspuns, am reacţionat timid: "Ouă?". "Da, sigur, nu vedeţi ce scrie acolo?" Era un carton pe care nu-l văzusem şi pe care scria cu pixul că pentru fiecare 10 lei de produs, cumpărătorul trebuie să aducă un ou care urma să fie echivalat cu un leu. Cu