Am primit recent o carte, cu recomandarea imperativă să o citesc " ceea ce vă recomand la rîndul meu şi dumneavoastră: Barbarii lui Alessandro Baricco. Forţează sinapsele în modul cel mai fascinant cu putinţă (adică acel amestec de încîntare şi spaimă), adică legăturile între cele mai disparate informaţii care ne trec prin cap. Căci ce legătură ar putea fi, la prima (ba chiar şi la a doua) privire între fotbal, cărţi, vinuri, Internet şi democraţie, de pildă? Ei bine, este: marea mutaţie pe care o trăim cu toţii şi căreia Baricco îi dă un nume user friendly: "invazia barbarilor".

Cine sînt deci barbarii şi ce vor ei? Greu de spus. Iar Baricco nu face greşeala să-i identifice şi să-i denunţe cu mînie civilizată. Procedează prin învăluire, le caută urmele în viaţa noastră cotidiană precum un arheolog al viitorului pentru a reconstitui "animalul în mişcare". Şi iată ce rezultă, în final:

În primul rînd experienţa " şi bucuriile ei: "s-a schimbat modul de a experimenta". "În sensul ei cel mai elevat şi mai izbăvitor, experienţa era legată de capacitatea cuiva de a se apropia de lucruri, unul cîte unul, şi de a matura o intimitate cu acestea în măsură a le deschide tainiţele cele mai ascunse. Adesea era o muncă de răbdare şi chiar de erudiţie, de studiu. Era, oricum, o chestiune aproape intimă între om şi o frîntură a realului: era un duel circumscris şi o călătorie în profunzime." O călătorie în profunzime, deci: adevărul, binele, frumosul, ba chiar şi utilul erau considerate ca pepite de sens ascunse în măruntaiele contingentului şi de acolo trebuia ele scoase cu trudă. O trudă care era marea plăcere şi mîndrie a "omului cu experienţă", a "minerului" spiritual care credem încă, unii dintre noi, că ne şade bine să fim şi în prezent. Un efort care îşi avea valoarea şi sensul oarecum în el însuşi (vă aduceţi aminte de etica protestantă a lui Max Weber?), c