Cu mult mai tragica e situatia in cazul celei de-a doua productii ce intra pe usa din fata la categoria "esec": "Opera de trei parale" de Bertolt Brecht, in regia Dianei Lupescu, laTeatrul Nottara (trebuie observat ca nu ne incurcam cu titluri minore, fiindca regizorii nostri, fie ei cu experienta, fie debutanti, prefera ca atunci cand cad, sa cada de sus! ).
Spectacolul cu care Teatrul Nottara si-a inceput stagiunea la mijloc de octombrie s-a repetat muuuuulta vreme. Practic, i-a luat cam tot atata timp Dianei Lupescu sa aduca in scena "Opera de trei parale", cata ii ia de obicei lui Lev Dodin sa monteze un nou spectacol. Desigur, comparatia se opreste aici. Nu poate exista vreo comparatie nici cu Silviu Purcarete, desi montarea beneficiaza de intreaga echipa cu care acesta lucreaza de obicei: decoruri - Helmut Stürmer, costume - Lia Mantoc, consultant muzical - Vasile Sirli, coregrafie - Florin Fieroiu. Asta ca sa nu mai spuna nimeni ca o echipa buna face intreg spectacolul, iar regizorul poate sa stea pe margine sa se uite - parere intalnita la noi mai des decat ar fi de crezut.
Ei bine, montarea cu "Opera de trei parale" este o forma goala in care nu s-a turnat nimic, fiindca principalul responsabil cu aceasta operatiune, adica regizorul, nu avea pur si simplu cu ce sa o umple. De la primele scene se vad deopotriva erorile de constructie a spectacolului - absolventei de regie lipsindu-i minimele notiuni legate de intrarea in scena a actorilor, de plasare a elementelor de decor in asa fel incat sa nu afecteze vizibilitatea, de ordonare in scena a multimii de interpreti si figuranti - daca tot exista. Nu mai vorbesc despre lucrul cu actorii fiindca e... lucru mare! E lectia pe care putini reusesc sa o invete asa cum ar trebui si la care in cazul de fata sunt multe de recuperat. E motivul pentru care actorii se salveaza cum pot - Ion Grosu (Macheath)
