Portret de poet
Cîteva sclipiri pe pomeţii obrajilor îngemănînd
timida delicateţe cu puterea prezenţei
o şuviţă de păr plimbată mereu
pe frunte cum o ramură-n vînt
o voce uşor nesigură căutînd totuşi
din cavalerism să-şi dea replica
un nas resemnat demoralizat
cum o piatră potrivită să ţină deschisă poarta
nimbul menit s-ademenească doxa.
Elegie
Iată o mişcare bruscă apoi
un vînt înalt înalt cît un bloc turn
încît privindu-l în sus ameţeşti
şi-un regret încărcat de ceva
ce nu se mai poate trăi
dar se poate scrie
sau o mişcare lentă o adiere
de vînt abia perceptibilă
care se desface de tîmpla ta oarecum de la sine
cum un timbru de pe un plic vechi
însă odată făcute toate mişcările rămîn
în făptura ta aidoma oaselor.
Poetică
Palidă resignată stîngace de-acum
Fiinţa mărturiseşte ceea ce n-a putut fi Lumea
înciudat crispat congestionat
Cuvîntul mărturiseşte ceea ce n-a putut fi el însuşi.
Frigul perpendicular
Frigul perpendicular pe propria sa încremenire
aerul frecat de zgomot se-aprinde cum un chibrit
un mic vid muritor aidoma unei fiinţe
începură să facă drumul înapoi
toate intersectîndu-se bulucindu-se
într-o oglindă ce se teme de lucruri
cum un copil se teme de-ntuneric.
Final
Nici un gînd oricît de bicisnic
nu te mai ia în seamă
inumanul cer
rotindu-se cum o sfîrlează
Soarele gîfîind ameninţător
cum un tren ce se-apropie de gară.
Vîrstă
Nimic nu se mai face dacă nu
contrafaci începutul
sîrg
