Agentia de evaluare financiara Moody's a retrogradat 3 dintre cele mai importante banci de pe piata locala, BCR, BRD-Groupe Societe Generale si Raiffeisen Bank Romania, motivand decizia prin revizuirea generala a indicatorilor suport ai sistemului bancar romanesc si prin provocãrile legate de calitatea activelor gestionate de aceste banci, care opereaza intr-un mediu dificil.
In cazul Bancii Comerciale Romane, agentia Moody's a coborat cu o treapta ratingul aferent depozitelor in moneda locala, la Baa2/P-2 cu perspectiva stabila, in timp ce ratingul pentru depozitele in valuta a fost mentinut la Baa3/P-3, tot cu perspectiva stabila. Ratingul BCR in ceea ce priveste puterea financiara a bancii a fost mentinut la D, de asemenea cu perspectiva stabila.
In schimb, ratingul BRD ce analizeaza puterea financiara a bancii a fost coborat la D, de la D+ cat era anterior. Ratingul asociat depozitelor in moneda locala ale BRD a fost coborat la Baa2/P-2 (de la A2/P-1), cu perspectiva stabila, in timp ce calificativul aferent depozitelor in valuta a fost mentinut la Baa3/P-3, tot cu perspectiva stabila.
Moody's a reevaluat si calificativele acordate pentru Raiffeisen Bank Romania, astfel ca a redus ratingul asociat depozitelor in moneda locala la Baa3/P-3, cu perspectiva stabila, de la Baa2/P-2 si a mentinut ratingul si perspectiva stabila pentru depozitelor in valuta (Baa3/P-3). Ratingul ce exprima puterea financiara a Raiffeisen Bank Romania a fost pastrat la D.
Agentia de evaluare financiara Moody's mai precizeaza: "Nivelul de stres din sistemul bancar din Romania a crescut din cauza recesiunii puternice din aceasta tara, iar ponderea creditelor neperformante a urcat rapid in ultimele trimestre, atingand aproximativ 13,4% in august 2009 pe baza standardelor locale de clasificare a creditelor (credite clasificare ca indoielnice si pierdere)".
Moody's mai