Vedeta doarme doar 5 ore pe zi din cauza fiului ei.
Devenită mămică în urmă cu mai bine de o lună, Cristina Spătar se gândeşte deja la revenirea ei pe scenă. Dar asta se va întâmpla abia când se va reface după operaţia de cezariană şi după ce îi va găsi fiului ei o bonă în care să aibă încredere.
Cântăreaţa Cristina Spătar vrea să revină pe scenă cât mai curând. Cel mai probabil acest lucru se va întâmpla din luna februarie, când ea îşi va lansa un nou album. Până atunci, Cristina şi soţul ei, Alin, vor avea suficient timp să găsească o bonă pentru fiul lor, Albert. Artista spune că şi-a propus ca băiatul ei să aibă o doică abia după ce împlineşte trei luni. Micuţul, venit pe lume la 13 octombrie, îi dă ceva bă- tăi de cap Cristinei: “Plânge destul de des, din cauza colicilor. Din acest motiv, ajung să dorm cel mult 4-5 ore pe zi”, afirmă cântăreaţa.
Soţul cântăreţei îi face baie micuţului
Pentru că încă nu s-a refăcut complet după cezariană, Cristina evită să facă efort. De aceea, soţului ei i-au revenit anumite sarcini mai dificile, care ar fi îngreunat procesul de refacere a Cristinei. Încă din prima zi când l-au adus acasă pe fiul lor, Alin este cel care îi face baie micuţului, devenind un adevărat expert în îmbăierea bebeluşului. În schimb, Cristina stă în permanenţă lângă puiul ei, pentru a se asigura că totul e în regulă cu el.
foto: Marius Bărăgan