Dosarul voluminos al aportului documentar în privinţa progromului antievreiesc dintre 27 şi 29 iunie 1941 face incontestabilă realitatea abominabilă a acestui eveniment şi stabileşte certe vinovăţii care nu se prescriu odată cu trecerea timpului aşa cum nici familiilor sacrificate nu le pot fi returnate vieţile întrerupte brutal la momentul de cumpănă. Sunt răni în istorie care se cicatrizează urât şi aceasta este una dintre ele, iar memoria devine în acest caz o datorie de onoare faţă de cei care şi-au pierdut viaţa atunci pe considerentul că erau evrei, fără nicio altă justificare. Într-un fel, pornind de la romanul Kaputt al lui Curzio Malaparte, filmul lui Radu Gabrea are şi o valoare restitutivă în spaţiul memoriei a unui eveniment mult timp ascuns în faldurile istoriei. Călătoria lui Gruber ridică o singură problemă care nu este propriu-zis a filmului, ci una a romanului autobiografic al lui Malaparte şi valorii pe care o are această mărturie a scriitorului italian aflat în calitate de corespondent oficial al presei italiene, în drum spre frontul sovietic unde n-a mai ajuns şi nu din cauza unei alergii. Istoricul Mihai Dimitrie Sturdza consacră un articol bine documentat, "Curzio Malaparte - martor ocular la ceea ce nu a văzut Iaşi 1941" - publicat în volumul Românii între frica de Rusia şi dragostea de Franţa - acestei vizite pe care autorul articolului-studiu o consideră fictivă. Există două versiuni contradictorii ale episodului românesc, una profascistă, publicată în numărul din 5 iunie 1941 al celebrului cotidian, Corriere della sera, când perspectiva asupra războiului era una optimistă, altul în romanul pomenit mai sus, publicat după ce puterile Axei pierduseră războiul. Biografia prozatorului redactată de Giordano-Bruno Guerri îl califică pe scriitor drept un aventurier lipsit de scrupule, iar Guerri a demostrat pe baza manuscriselor lăsate de Malap